Hram la Mănăstirea Iezer: „Dumnezeu Se odihneşte în sfinţi, iar sfinţii îi odihnesc pe cei din jurul lor” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hram la Mănăstirea Iezer: „Dumnezeu Se odihneşte în sfinţi, iar sfinţii îi odihnesc pe cei din jurul lor”

[2018-11-24]
de Sorin Ioniţe

Vineri, de sărbătoarea Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii, Arhiepiscopul Varsanufie a slujit la hramul Mănăstirii în care a vieţuit cuviosul cinstit în data de 23 noiembrie. Cu acest prilej ierarhul a vorbit despre faptul că „Dumnezeu Se odihneşte în sfinţi, iar sfinţii îi odihnesc pe cei din jurul lor”.
„Prezenţa sfinţilor în lume este de mare preţ atât în timpul vieţii acestora, cât şi după trecerea lor în Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu Se odihneşte în sfinţi, iar sfinţii îi odihnesc pe cei din jurul lor prin încărcătura harică, pe care o aduc în lume prin viaţa lor”, a explicat Arhiepiscopul Râmnicului.
Chiriarhul Râmnicului a vorbit la Mănăstirea Iezer despre minunata vieţuire a Sfântului Antonie în post şi rugăciune: „nu dormea niciodată în pat, purta un brâu din lanţuri de fier, iar hrana sa era puţină, căci numai după ceasul al nouălea consuma pâine şi apă”.
Ierarhul a subliniat că după trecerea din viaţa aceasta, Sfântul Cuvios Antonie s-a arătat şi mai de folos celor ce îi cereau ajutorul:
„Cinstitele sale moaşte, aşezate în această mănăstire, sunt semne văzute ale prezenţei lui în lume. Harul lui Dumnezeu sălăşluit în trupul acestuia în viaţa pământească a rămas nedespărţit şi după despărţirea sufletului de trup, exprimând, parcă, aşteptarea cu nerăbdare a Învierii, şi dându-ne dovadă de viaţa întru Duhul Sfânt, pe care acesta a dus-o”, a încheiat Înaltpreasfinţia Sa.
Mai multe detalii despre eveniment puteţi afla pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2662, Ultimul acces: 2026-11-08 11:55:13