Să zidim virtuţi, fapte bune! – Cuvântul Patriarhului Ecumenic la prima Liturghie oficiată în Catedrala Naţională

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Să zidim virtuţi, fapte bune! – Cuvântul Patriarhului Ecumenic la prima Liturghie oficiată în Catedrala Naţională

[2018-11-25]

de Sorin Ioniţe

„Să zidim cu credinţă tare, pocăinţă, nevoinţe duhovniceşti, virtuţi, fapte bune, bine plăcute lui Dumnezeu”, a îndemnat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în predica rostită la prima Liturghie oficiată împreună cu Patriarhul Daniel în Catedrala Mântuirii Neamului, duminică, 25 noiembrie 2018.
Sanctitatea Sa a evidenţiat frumuseţea şi măreţia noului lăcaş de cult naţional, dar şi greutăţile şi piedicile „vrăjmaşului” care au făcut ca acesta să se înalţe la o sută de ani de la Marea Unire.
„Este adevărat că, în cursul anumitor etape ale strădaniilor neobosite depuse pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, s-a creat impresia că ridicarea acesteia este imposibilă”, a spus Patriarhul Ecumenic.
„Dar, frăţiile voastre, aţi avut credinţă statornică şi nezdruncinată în atotputernicia şi împreună – lucrarea lui Dumnezeu. Aţi avut fierbinte dragoste faţă de El şi de Biserica Lui! Aţi avut nădejde tare că preaputernica dreaptă a Celui Preaînalt avea să vină, negreşit, în ajutorul strădaniilor sfinte la care nu aţi renunţat”, a continuat Sanctitatea Sa.
Text integral:
„Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27)
Preafericirea Voastră, Preafericite şi iubit frate Daniel, Patriarh al României, iubiţi fraţi şi fii în Domnul,
Consider că acest ultim cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos din pericopa evanghelică de astăzi caracterizează lucrarea imensă pe care V-aţi asumat-o, aţi împlinit-o şi astăzi aţi desăvârşit-o prin slujba de sfinţire.
„Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.
Visul de peste un veac, înalta aspiraţie pe care a nutrit-o, îndeobşte, întregul popor român binecredincios, arzătoarea năzuinţă a regilor de odinioară, Carol I şi Ferdinand, a preşedinţilor recenţi ai ţării, precum şi a tuturor Întâistătătorilor Bisericii Române din această perioadă, a devenit astăzi realitate palpabilă, concretă şi splendidă, spre slava Domnului Dumnezeu-Atotţiitorul, Izbăvitorul sufletelor şi a trupurilor noastre!
De altfel, nenumărate dificultăţi insurmontabile, care s-au întreţesut cu zbuciumul furtunos al istoriei şi cu multe alte evenimente primejdioase prin care a trecut Neamul Românesc, în secolul al XX-lea, de curând apus, nu au permis să se împlinească mai devreme această sfântă făgăduinţă şi acest legământ sfânt făcut lui Dumnezeu.
Este adevărat că, în cursul anumitor etape ale strădaniilor neobosite depuse pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, s-a creat impresia că ridicarea acesteia este imposibilă.
Ştim bine că vrăjmaşul mântuirii noastre se gândeşte cu vicleşug la biruinţele pe care Biserica şi fiii ei credincioşi le obţin împotriva lui, în sfinte locaşuri de închinare, prin comuniunea euharistică la Sfânta Liturghie, prin celelalte Sfinte Taine ale reînnoirii şi creşterii duhovniceşti, ale tămăduirii credincioşilor, prin propovăduirea Evangheliei şi prin pogorârea şi lucrarea Dumnezeiescului Har.
De aceea, el, vrăjmaşul, nu numai că îi povăţuieşte şi îi călăuzeşte pe cei care lucrează împotriva noastră cu uneltele sale, aşa cum, din nenorocire s-a întâmplat, cu decenii în urmă şi aici, în România, cu Sfintele Mănăstiri Mihai Vodă şi Văcăreşti, şi cu alte biserici de enorie, dar întotdeauna pune multe piedici şi creează multe dificultăţi şi obstacole în calea ridicării de noi lăcaşuri ale Domnului.
Şi, desigur, nici în cazul de faţă nu şi-a schimbat tactica. Dar, frăţiile voastre, aţi avut credinţă statornică şi nezdruncinată în atotputernicia şi împreună – lucrarea lui Dumnezeu. Aţi avut fierbinte dragoste faţă de El şi de Biserica Lui! Aţi avut nădejde tare că preaputernica dreaptă a Celui Preaînalt avea să vină, negreşit, în ajutorul strădaniilor sfinte la care nu aţi renunţat.
Astfel, ceea ce cândva părea omeneşte cu neputinţă, din pricina obstacolelor ridicate de cel viclean, în cele din urmă s-a dovedit a fi cu putinţă şi s-a realizat.
În felul acesta, astăzi putem să aducem slujirea noastră cuvântătoare şi să înălţăm lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire şi recunoştinţă, atât din partea poporului român, cât şi a noastră, a tuturor, sub cupolele măreţe ale acestei preafrumoase şi monumentale realizări a arhitecturii bisericeşti.
Se spune că acel împărat şi teolog de odinioară, Justinian cel Mare, atunci când, după încheierea lucrărilor de construcţie, a intrat în Catedrala Sfânta Sofia, catedrala fără pereche, ridicată de el în Constantinopol, ar fi exclamat: „Te-am învins, Solomoane!”. Tot aşa şi Preafericirea Voastră, Preafericite Frate Patriarh Daniel, puteţi să spuneţi astăzi: „Am învins toate greutăţile venite de la cel rău şi, iată, Doamne Iisuse Hristoase, Izbăvitorul Neamului Românesc, Ţie îţi aducem acest locaş de închinare, vrednic de Tine şi preastrălucit!”
Marele nostru înaintaş (pe tronul patriarhal ecumenic), Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, spunea: „Moise a făcut locaş sfânt, Cortul adunării, aici pe pământ, care era chip al celor cereşti. Şi toţi au adus ceea ce li se poruncise sau din proprie iniţiativă: unii aur, alţii argint, alţii pietre, iar unele femei au adus pânză de vison toarsă frumos, altele vison roşu ţesut meşteşugit, alţii porfiră, alţii piei de berbec, fiecare bărbat şi femeie a adus ce a avut. Toţi au contribuit! Nici unul nu a rămas fără să–şi aducă darul, chiar dacă se număra printre cei mai săraci.”[1]
Astăzi, aducându-ne aminte de aceste cuvinte, vă vedem cu ochii cugetului, cler şi popor, ierarhie şi Guvern, Stat Român, cetăţeni în funcţii de conducere şi cetăţeni de rând, vă vedem pe toţi, cu mic, cu mare, copii şi vârstnici, oameni de seamă şi oameni mai puţini cunoscuţi în lume, meşteşugari şi oameni de ştiinţă, muncitori şi artişti, români din Bucureşti, din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării şi din diaspora românească din toată lumea; vă vedem cum veniţi să vă aduceţi contribuţia cu mulţumire, nu cu mâna tremurândă, ci cu bucurie şi pătrunşi la inimă, fiecare după posibilităţi şi cu voie bună, aşa încât obstacolele să fie date la o parte, ca să se asigure sumele de bani necesare – deloc neglijabile – cu care să se procure materialele de construcţie şi de finisare, sfintele vase liturgice, icoanele, mobilierul şi ornamentele.
Pe toţi vă vedem în cuget cum daţi o mână de ajutor ca să se împlinească, cu lucrarea lui Dumnezeu, făgăduinţa – legământ făcută de Neamul Românesc şi să se încheie, să se înzestreze şi să se împodobească cât mai frumos Catedrala de frunte a patriei dumneavoastră, astfel încât aceasta să fie pe măsura valorilor spirituale măreţe ale Ortodoxiei şi ale tradiţiei istorice naţionale a românilor.
Veşnică va fi lauda nu numai pentru cei care se află în linia întâi a ostenitorilor sârguincioşi, în frunte cu energicul şi neobositul Patriarh Daniel, dar şi pentru toţi cei care, în diverse chipuri, de pe orice treaptă şi oricât de puţin ajută, cu rugăciunea, cu contribuţiile băneşti sau eforturile personale şi prin muncă la construirea şi terminarea lucrărilor.
De altfel, Domnul nostru Iisus Hristos a lăudat mult pe văduva care a dăruit cei doi bănuţi. Pentru toţi se va auzi, în fiecare zi, la sfintele slujbe care se vor săvârşi, „fericită pomenirea ctitorilor acestei sfinte biserici!” Cu multă căldură, pentru ei, se va înălţa la ceruri rugăciunea „Sfinţeşte, Doamne, pe cei care iubesc frumuseţea casei Tale!”.
Dregătorului care L-a întrebat astăzi pe Hristos ce se cere să facă pentru a moşteni viaţa veşnică, Domnul i-a arătat că trebuie să păzească poruncile lui Dumnezeu, cunoscute din Decalogul dat de către Cuvântul neîntrupat, lui Moise, pe Muntele Sinai. Iar când acela a spus că le-a păzit încă din tinereţe, Domnul i-a arătat o cale care le întrece pe toate, calea renunţării complete la siguranţa dată în lumea aceasta de situaţia materială, avere sau orice altceva de acest fel.
Totodată, l-a învăţat că această cale se continuă şi se desăvârşeşte prin dedicarea totală sau prin consacrarea trăirii vieţii în Hristos. Pentru acel dregător iudeu anonim bogăţia a constituit un adevărat obstacol când a fost vorba să ia hotărârea de a face ascultare faţă de Hristos. Bogăţia i-a fost idol care l-a împiedicat să-şi închine viaţa singurului Dumnezeu adevărat.
Renunţarea la idolii de orice fel, fie aceştia religioşi, ideologici, materiali sau pseudo – spirituali, constituie întotdeauna o problema foarte grea! Nesoluţionată cum trebuie, aceasta îndepărtează posibilitatea de a dobândi mântuirea, chiar dacă, eventual, suntem animaţi de intenţii bune.
Zdrobirea idolilor, care adesea pare să fie cu neputinţă, devine cu putinţă numai în Hristos şi prin Hristos: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu!” El a zdrobit din temelii pe idolii falsului iluminism, ai secularizării, ai idealismului, ai materialismului şi ai ateismului pasiv individual sau militant de stat, cândva singur stăpânitor în ţara dumneavoastră, care, tradiţional, din străbuni, este o ţară creştin ortodoxă.
Dumnezeu a izbăvit România de aceşti idoli, aşa cum a eliberat naţiunea română şi a aşezat-o în istorie ca stat independent. Nu putem şti pentru câţi oameni idolul care îi împiedică să trăiască deplin viaţa în Hristos este bogăţia, egoismul, hedonismul, iubirea de slavă deşartă, superstiţia sau altceva. Ceea ce se cere imperios este să dispară idolii din viaţa noastră şi noi înşine să ne facem Biserică vie a adevăratului Dumnezeu.
Urmăreşte Basilica.ro pentru a fi la curent cu toate noutăţile despre Zilele Sfinţirii Catedralei Naţionale!
Iar aceasta se poate realiza numai în atmosfera cu miros de bună mireasmă duhovnicească a slujirii cuvântătoare bisericeşti, prin lupta necurmată pentru transformarea existenţială prin pocăinţă, prin asceză şi prin cultivarea sfintelor virtuţi evanghelice.
Zi de zi, fiecare credincios va fi chemat la lupta cea bună de glasul frumos răsunător al clopotelor Catedralei Mântuirii Neamului.
La slujba de sfinţire a clopotelor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut următoarea remarcă foarte reuşită: „Glasul clopotelor este glasul Domnului, Care ne cheamă să ne adunăm la sânul dragostei Sale şi să ne rugăm. Rostul lor este să ne ţină în starea de priveghere.”
Iubiţii mei,
Dincolo de biserica zidită, fiecare credincios, în sine, şi toţi credincioşii laolaltă sunt Biserică vie. După învăţătura Sfântului Apostol Pavel, cel de Dumnezeu înţelepţit, noi suntem Templul sfânt al lui Dumnezeu, aşezat pe temelie de nezdruncinat, pe Însuşi Hristos.[2]
Lucrul bine plăcut lui Dumnezeu este sfinţirea Catedralei, cu hramul Dumnezeieştii Înălţări a Mântuitorului! Inspirată a fost decizia ca, în această Catedrală, să se cinstească şi hramul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, care este sfântul ocrotitor, atât al Patriarhiei Ecumenice, cât şi al Bisericii Române.
De aceea, suntem chemaţi să lucrăm împreună pentru zidirea, săvârşirea şi sfinţirea Bisericii vii, duhovniceşti.
În continuarea cuvintelor pe care ni le-a adresat mai sus, Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul accentuează următoarele: „Aşa şi noi să ajutăm la cinstitul cort dumnezeiesc al Bisericii, pe care Domnul – nu omul! – l-a întemeiat şi care se zideşte cu feluritele frumuseţi ale virtuţilor! Să ajutăm toţi, deopotrivă, unul cu puţin, altul cu mai mult, ca să fie săvârşită, să se facă locaş al lui Hristos şi biserică sfântă. Aşa să ne zidim unii pe alţii în unire ca să fim trup bine alcătuit şi bine închegat prin lucrarea măiestrită a Duhului Sfânt!”[3].
Aşadar, fraţi şi fii iubiţi, „fiecare să ia seama cum zideşte”[4], cu ce materiale! Să zidim cu credinţă tare, pocăinţă, nevoinţe duhovniceşti, virtuţi, fapte bune, bine plăcute lui Dumnezeu.
Şi, pe lângă acestea, să răsune în auzul nostru, în fiecare clipă, îndemnul de la cântarea slujbei de sfinţire a bisericii, pe care să-l aplicăm în viaţă: „Înnoiţi-vă spre sfinţire, fraţilor, lepădând omul cel vechi! Umblaţi întru înnoirea vieţii, ţinând în frâu tot ceea ce aduce moartea!… Aşa se înnoieşte omul spre sfinţire, aşa se aduce cinstire zilei sfinţirii bisericii! Amin!
Note:
[1] Cuvântul al XIX – lea, Către Iulian Apostatul, Thessaloniki 1977, EPE 5, p.404 – 406.
[2] 1 Corinteni, 3, 11 şi 16 – 17.
[3] Cuvântul al XIX – lea, Către Iulian Apostatul, Thessaloniki 1977, EPE 5, p. 406.
[4] 1 Corinteni, 3, 10.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 2099, Ultimul acces: 2026-11-07 13:02:41

Timp total: 0.04s...

[]:1