Moaştele Sfântului Apostol Andrei pot fi cinstite în continuare la Catedrala Naţională[2018-11-26]de Florin NicolaieÎn locul mâinii drepte a Sfântului Apostol Andrei, care a fost dusă luni înapoi în Grecia de Mitropolitul Hrisostom de Patra, credincioşii vor putea aduce cinstire în Catedrala Naţională unui alt fragment din moaştele Ocrotitorului României. Sfintele moaşte au fost aduse de la Reşedinţa Patriarhală şi aşezate lângă moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Catedrala va rămâne deschisă, inclusiv pe timpul nopţii, cu excepţia orelor în care se oficiază Sfânta Liturghie, până vineri în ziua cinstirii Sfântului Apostol Andrei. În 30 noiembrie, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României vor oficia Sfânta Liturghie. Urmăreşte Basilica.ro pentru a fi la curent cu toate noutăţile despre Zilele Sfinţirii Catedralei Naţionale! Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2197, Ultimul acces: 2026-11-09 14:55:39
|
Timp total: 0.04s...
[]:1