Veneţia luminată în roşul pentru Asia Bibi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Veneţia luminată în roşul pentru Asia Bibi

[2018-11-22]
în roşu
Pentru a-şi exprima solidaritatea cu creştinii persecutaţi, inclusiv cu Asia Bibi, o femeie pakistaneză achitată recent de acuzaţia de blasfemie, oraşul Veneţia a fost iluminat marţi seara în lumină roşie. Într-un mesaj pentru susţinerea iniţiativei, Papa Francisc a declarat că evenimentul „va atrage atenţia tuturor asupra problemei grave a discriminării pe care creştinii o suferă în multe părţi ale lumii”. „Există ţări în care religia se impune, altele în care există persecuţii violente sau batjocoriri culturale sistematice a ucenicilor lui Isus!”, afirmă Sfântul Părinte.

Pe 20 noiembrie, după căderea întunericului, opt clădiri veneţiene istorice, precum şi Podul Rialto şi Bazilica Santa Maria della Salute, au fost luminate cu culoarea roşie, pentru a aduce la cunoştinţă situaţia creştinilor persecutaţi din întreaga lume. În aceeaşi seară, tinerii din Arhidieceza de la Veneţia au făcut un pelerinaj pe jos prin oraş, rugându-se pentru creştinii persecutaţi. Evenimentul, organizat cu sprijinul asociaţiei Ajutor pentru Biserica în Nevoie (KIN), urmează unei iniţiative similare din februarie, când Coloseumul roman a fost iluminat.
În 2017, KIN a luminat în roşu clădirea Parlamentului din Londra, precum şi Bazilica Sacre Coeur din Paris şi Catedrala din Manila, Filipine. Cu un an înainte, renumita fântână Trevi din Roma a fost aprinsă. Între 21 noiembrie şi 28 decembrie, alte repere importante din oraşele Montreal, Toronto, Paris, Barcelona, Londra, Sydney şi Washington DC, vor fi de asemenea iluminate în roşu pentru o seară. Iniţiativa din acest an, organizată în colaborare cu oraşul Veneţia şi Patriarhul de Veneţia, Mons. Francesco Moraglia, are loc în mod special pentru creştina pakistaneză Asia Bibi.
Pe 31 octombrie a.c., mama a cinci copii a fost achită de acuzaţiile de blasfemie de către Curtea Supremă de Justiţie din Pakistan. Cu toate acestea, viaţa ei este încă în pericol, deoarece decizia este sub analiza guvernului, ca parte a unui acord de calmare a grupurilor ce au condus revolte pe străzi. Asia Bibi a petrecut opt ani cu statutul de condamnată la moarte, după ce a fost acuzată de blasfemie pentru că a făcut observaţii dispreţuitoare despre profetul islamic Mohamed. Familia Bibi a cerut acordarea de azil în Statele Unite, Regatul Unit sau în alte ţări din Europa. Italia s-a oferit să o ajute să obţină azil. (Hannah Brockhaus pentru Catholic News Agency)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 980, Ultimul acces: 2026-11-08 02:18:17