Episcopul Antonie – Să folosim timpul vieţii noastre pentru a ne apropia de Dumnezeu[2018-11-20]de Florin NicolaieEpiscopul Antonie de Bălţi a atras atenţia credincioşilor în predica sa din 18 noiembrie 2018 că trebuie să folosească timpul vieţii lor pentru a se apropia de Dumnezeu şi pentru a se face părtaşi la fericirea veşnică. Preasfinţiei Sa a vorbit celor prezenţi duminică în parohia „Adormirea Maicii Domnului ” din localitatea Gârbova, raionul Ocniţa, despre textul Evangheliei duminicale, a bogatului care i-a rodit ţarina: „Evanghelia de astăzi ne arată cât de mult putem pierde dacă nu suntem milostivi”. „Reţinem că mergem în Împărăţia lui Dumnezeu doar dacă suntem buni şi milostivi şi că viaţa pe pământ ne este dată pentru a ne pregăti de viaţa veşnică”, a precizat ierarhul. De felul cum am folosit viaţa trecătoare depinde dacă câştigăm sau nu viaţa veşnică. După Sfânta Liturghie Preasfinţia Sa fost oficiat o slujbă de Te-Deum pentru sănătatea ctitorilor sfântului locaş din Gârbova. La final, ierarhul a apreciat activitatea părintelui paroh, Alexandru Bologa, informează site-ul eparhiei. Istoricul parohiei Biserica veche de lemn din sat a fost construită în anul 1775. În prezent această biserică este amplasată pe teritoriul Muzeului Satului din mun. Chişinău. În anul 1908 a fost construită biserica actuală care este din tot din lemn având hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În 1958 biserica a fost închisă, de regimul sovietic, iar în perioada 1988 – 1992 s-au efectuat lucrări de reconstrucţie ca în 1992 sfântul locaş să fie resfinţit şi deschis. Din anul 2000 comunitatea din Gârbova trece la jurisdicţia canonică din R. Moldova – Mitropolia Basarabiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 830, Ultimul acces: 2026-11-10 08:59:25
|
Timp total: 0.04s...
[]:1