Episcopii polonezi cer iertare victimelor abuzurilor sexuale[2018-11-21]Episcopii poloneziEpiscopii polonezi au publicat luni o declaraţie privind abuzurile sexuale asupra minorilor comise de către unii clerici, cerând iertare victimelor şi chemând la acţiune, rugăciune şi penitenţă. Când abuzul sexual „apare dinspre clerici, devine izvorul unei scandalizări speciale”, au spus Episcopii în declaraţia lor din 19 noiembrie, pregătită în timpul adunării plenare de la Jasna Gora. „Deziluzia şi indignarea sunt cu atât mai dureroase, căci copiii, în loc să primească dragoste şi acompaniere în căutarea apropierii de Isus, trăiesc violenţă şi separare brutală de demnitatea lor de copii.” Episcopii fac referinţă frecvent în declaraţia lor cuvintele Papei Francisc şi ale Papei Benedict al XVI-lea, precum şi ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. „Pentru mulţi credincioşi, în special pentru tinerii care îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu, scandalurile sexuale care implică clerul devin un test greu al credinţei şi un motiv de mare scandal”, au spus prelaţii. „Biserica din Polonia doreşte să devină din ce în ce mai eficientă, astfel încât siguranţa copiilor şi a tinerilor, conform voinţei Domnului, să devină o prioritate pentru toate comunităţile şi familiile”, au adăugat ei. Episcopii au declarat că au început să colecteze date despre abuzuri sexuale comise asupra minorilor de către clerici din Polonia şi au spus că aceste abuzuri sunt „un păcat extrem de grav”. „Cerem iertare lui Dumnezeu, victimelor abuzului, familiilor lor şi comunităţii bisericeşti, pentru tot răul făcut copiilor şi tinerilor şi rudelor lor de către clerici, persoane consacrate şi lucrători laici din Biserică. Cerem Domnului să ne dea lumina, forţa şi curajul de a combate cu fermitate corupţia morală şi spirituală, care este principala sursă a abuzurilor sexuale împotriva minorilor. Cerem Domnului să facă eficiente eforturile noastre pentru a crea un mediu deschis şi prietenos pentru copilul din Biserică.” Prelaţii spun că au acţionat timp de mai mulţi ani pentru a elimina astfel de infracţiuni din rândul clerului: „Orice semn de posibile astfel de acte conduce la o anchetă preliminară şi dacă probabilitatea este confirmată, sunt informate Sfântul Scaun şi procuratura. Cerem celor care au fost răniţi de către cler să raporteze daunele suferite superiorilor bisericeşti şi autorităţilor de stat corespunzătoare.” Episcopii menţionează că fiecare Dieceză are un delegat care primeşte rapoartele despre abuzuri sexuale, delegat care „va ajuta victimele să primească sprijin psihologic, juridic şi pastoral”. Conferinţa Episcopală a numit, pe cinci ani, coordonatori pentru protecţia copiilor care „organizează numeroase întâlniri de formare pentru clerul diecezan şi religios, schimbând atitudinile în mod lent, dar eficient, şi provocând sensibilizare. De asemenea, pregătim în Dieceze, ordine şi congregaţii religioase un sistem de prevenire pentru a ajuta la protecţia copiilor şi a adolescenţilor împotriva potenţialelor abuzuri sexuale. Ne dorim de la comunităţile ecleziale să fie un loc sigur pentru copii şi tineri şi să facă o prioritate din siguranţa lor. Cu această ocazie, apelăm la toţi cei ce au aproape de inimă această problemă să combată cu eficienţă ameninţările împotriva copiilor şi a tinerilor, în special în sfera internetului.” „De asemenea, suntem mai atenţi la formarea umană şi spirituală în seminarii şi la formarea preoţească. În acest scop, timp de câţiva ani, va fi dată o formare educatorilor în seminarii, astfel încât ei să poată lucra competent în formarea viitorilor preoţi şi să evite admiterea oamenilor imaturi, incapabili să îşi pronunţe cu fidelitate jurămintele şi promisiunile, să devină membri ai clerului.” Prelaţii au îndemnat la rugăciune şi penitenţă, care „să deschidă inimile noastre spre spiritul convertirii autentice, să trăim în armonie şi dragoste cu toţi oamenii de bunăvoinţă şi să luptăm împotriva tuturor abuzurilor de putere, sexualitate şi conştiinţă, în toate mediile, în special în comunităţile ecleziale în care copiii trăiesc şi cresc”. Episcopii au îndemnat făptaşii să se căiască: „Recunoaşteţi-vă deschis vinovăţia, supuneţi-vă cerinţelor dreptăţii, dar nu disperaţi. Fie ca Maria să îi ceară Fiului ei să ne dea harul Său, ca să putem exprima tristeţea noastră sinceră şi să acţionăm cu hotărâre într-o luptă curajoasă împotriva oricărui pericol venit de la clerici, provocat copiilor şi tinerilor”, încheie Episcopii polonezi. „Să nu uităm să cerem convertire pentru făptaşii acestor greşeli. Să cerem pentru întreaga Biserică, atât clerici, cât şi laici, spiritul unităţii şi al iubirii creştine pentru semeni. Să ne întărim prin exemplul şi mijlocirea preoţilor martiri, care şi-au dat viaţa pentru apărarea demnităţii umane.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 902, Ultimul acces: 2026-11-06 07:03:54
|
Timp total: 0.04s...
[]:1