Ce s-a vorbit la Iaşi şi Neamţ despre „Duhovnicul Bucureştilor”[2018-11-15]de Sorin IoniţeMitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au organizat în perioada 13-15 noiembrie 2018 Colocviul Internaţional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, dedicată „Duhovnicului Bucureştilor” – Părintele Sofian Boghiu (1912-2002). Mitropolitul Teofan despre „Duhovnicul Bucureştilor” În cuvântul de binecuvântare rostit la Iaşi, Mitropolitul Teofan a vorbit despre raţiunea organizării unui asemenea eveniment: „dorul după desăvârşire”: „Ştim că părinţi precum «Duhovnicul Bucureştilor» – Părintele Sofian sau alţii, unii cunoscuţi, mulţi dintre ei necunoscuţi, au ajuns la starea bărbatului desăvârşit, la vârsta deplinătăţii în Hristos. Aceşti oameni au pătruns încă din timpul vieţii dincolo de «catapeteasmă» – spaţiu sacru, stare sfântă – care ne cheamă şi pe care o simţim foarte departe, dar ştim că acolo ar trebui să ne fie locul. Vedem că suntem departe, dar ne bucurăm pentru că am întâlnit sau ni s-a spus că sunt oameni care au trecut, chiar din această viaţă, peste hotarele acestei lumi. În om există acest dor, chiar dacă uneori fără să conştientizeze pe deplin: să cadă o fărămitură din această stare a desăvârşirii şi în inima lui. Şi ştiind că au fost oameni care au atins această stare, încearcă şi el să se înscrie, în ciuda căderilor, şi a neputinţelor, pe aceeaşi cale”. Mitropolitul Teofan la „Întâlnirea cu duhovnicul”. ©Doxologia De ce „Întâlnirea” cu duhovnicul? Cuvântul de deschidere al colocviului i-a aparţinut părintelui prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie din Iaşi. El a motivat titlul evenimentului. Pr. Ion Vicovan la „Întâlnirea cu duhovnicul”. ©Doxologia „Titlul Colocviului este unul mai mult decât sugestiv: «Întâlnirea cu Duhovnicul». Nu «Despre Duhovnic», ci «Întâlnirea cu Duhovnicul», în sensul că cei care au cunoscut un anumit duhovnic sunt invitaţi pentru a da mărturie despre chipul lui lăuntric şi astfel, cei care audiază să se poată apropia mai mult de Dumnezeu”. Acest simpozion izvorăşte din dorinţa Părintelui Mitropolit Teofan, care este preocupat, ca de altfel fiecare păstor de suflete, de apropierea noastră de Dumnezeu. Acest simpozion are loc mereu în această perioadă, pentru a ne pregăti pentru perioada de post închinată Naşterii Domnului”. Episcopul de Erzurum despre supărarea Pantocratorului: o întâmplare din 1977 Episcopul Qais de Erzurum (Patriarhia Antiohiei) a susţinut prezentarea „Părintele Sofian Boghiu, omul îngeresc şi îngerul pământesc – o mărturie”, în care a relatat o întâmplare din anul 1977: „Într-o vizită, la chilia Părintelui Sofian mi-a atras atenţia o icoană a Pantocratorului, pusă pe şevalet, o icoană străină de stilul iconografic al bătrânului. Pantocratorul era foarte supărat, cu o privire plină de întristare. Privind icoana cu atenţie şi mirare, nu l-am auzit pe bătrânul când m-a rugat, de două ori, să mă aşez pe canapea, uitându-se la mine cu un semn de întrebare şi aşteptând un cuvânt de la mine. «Cine a pictat-o?», l-am întrebat. Mi-a răspuns cu o întrebare: «Ce vezi?». «Cum să fie Pantocratorul pictat aşa de supărat, cu ochii în jos?», am zis. Bătrânul cu faţa strălucitoare a zis: «Cel care iubeşte, se şi supără». Episcopul Qais la „Întâlnirea cu duhovnicul”. ©Doxologia Eu i-am răspuns că nu am înţeles totuşi de ce Pantocratorul este pictat supărat, la care a explicat: «Bunul Dumnezeu ne iubeşte şi se bucură când Îl iubim şi când facem voia Lui, dar când Îl tratăm cu indiferenţă, se supără pe noi. Astăzi, noi suntem preocupaţi de cele lumeşti mai mult decât de cele cereşti». L-am întrebat iarăşi: «De ce nu aţi şters chipul, ca să-l refaceţi din nou?». Întrebarea mea parcă l-a tulburat, iar dinlăuntrul său mi-a zis: «Nuuu, dragul meu. Când îţi dăruieşte Dumnezeu un copil cu oarecare dizabilitate, ce faci? Oare îl ucizi? Nu, îl iubeşti mai mult şi îl îngrijeşti şi mai mult. Pictorul este un creator; nu este un om simplu. Dumnezeu ţine mâna lui când pictează şi din cauza aceasta nu am dat icoana, ci o ţin la mine, ca să nu mai pictez icoane cât timp nu am linişte». După două luni, a fost cutremurul din Bucureşti. Atunci mi-au venit în minte cuvintele bătrânului despre supărarea Pantocratorului”. Trei sesiuni de comunicări Prima sesiune (Iaşi) a cuprins trei comunicări: „Adâncul duhovnicesc – tainica preocupare la Părintele Sofian Boghiu” – Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarh al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor; „Părintele Sofian Boghiu – duhovnicul meu”- Pr. Prof. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti; „Două cuvinte tainice ale Părintelui Sofian” – Costion Nicolescu. În a doua sesiune (Iaşi), au luat cuvântul: Pr. Ioan Sauca, profesor şi director al Institutului Ecumenic din Bossey: „Harisma discernământului la părintele Sofian Boghiu – experienţă personală”; Părintele Antoine Costa de Beauregard: „Rugăciunea mintii în lumea secularizată după învătătura a Părintelui Sofian”; Pr. Cristinel Teşu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi: „Duhovnicul – chip desăvârşit al iubirii şi al dăruirii. Învăţăturile şi modelul Părintelui Sofian”; artista Silvia Radu: „Părintele Sofian – har, lumină, smerenie”. A treia sesiune de comunicări s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. Programul a cuprins trei prezentări: Ierom. Ilarion Dan: „Părintele Sofian Boghiu – chip de lumină”; scriitorul Marius Vasileanu: „Părintele Sofian Boghiu – un reprezentant emblematic al mişcării Rugului Aprins”; Pr. Gheorghe Holbea, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti: „Părintele Sofian şi mişcarea duhovnicească a Rugului Aprins”. Ierarhii şi teologii participanţi la Colocviul Internaţional „Întâlnirea cu Duhovnicul” s-au rugat joi Sfântului Paisie la Mănăstirea Neamţ. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Teofan împreună cu Arhiepiscopul Calinic. Mai multe informaţii şi fotografii de la eveniment sunt disponibile pe site-ul Doxologia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 817, Ultimul acces: 2026-11-09 19:13:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1