Ziua Dobrogei: Se împlinesc 140 ani de la unirea cu România - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ziua Dobrogei: Se împlinesc 140 ani de la unirea cu România

[2018-11-14]
de Gheorghe Anghel

Începând cu anul 2015, românii celebrează, în data de 14 noiembrie, Ziua Dobrogei, în amintirea momentului istoric din 1878 când Dobrogea a revenit la teritoriul național.
Potrivit legii 230/2015, sărbătorirea anuală a Zilei Dobrogei poate fi marcată de autoritățile centrale și locale, de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter cultural-științific.
De asemenea, autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini, atât material cât și logistic, evenimentele organizate cu acest prilej, iar Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot include în program emisiuni culturale pe această temă, dar și transmisiuni de la manifestările dedicate acestei zile.
Evenimentul istoric
Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma războiului de independență din 1877-1878 și consfințită prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878.
În data de 14 noiembrie, Regele Carol I adresa următoarea proclamație către dobrogeni:
„Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România.
Voi de acum atârnați de un Stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește.
Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii: viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe țări străine.
Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu le va putea lovi, fără a-și primi legitima pedeapsă…
Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menține ordinea și, model de disciplină, de a ocroti pașnica voastră viețuire.
Salutați dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertății, drapelul dreptății și al păcii.
În curând provincia voastră, pe cale constituțională, va primi o organizație definitivă, care va ține seama de trebuințele și moravurile voastre, care va așeza pe temelii statornicite poziția voastră cetățenească.
Iubiți țara la a cărei soartă este lipită de acum și soarta voastră.”
Unirea Dobrogei cu România reprezintă a doua etapă în procesul de unire națională a românilor.
Prima a fost reprezentată de Unirea Principatelor, în 24 ianuarie 1859, iar desăvârșirea unității naționale a avut loc, la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 842, Ultimul acces: 2026-08-20 01:52:57