Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni au fost pomeniți la Mănăstirea Bichigiu[2018-11-12]de Florin NicolaieÎnaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a oficiat luni, 12 noiembrie 2018, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfânta Treime de hramul așezământului monahal: Sfinți Martiri și Mărturisitori Năsăudeni. După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Andrei a evocat momentul martiriului sfinților năsăudeni petrecut în anul 1763, pe platoul de la Salva și le-a vorbit credincioșilor despre importanța mărturisirii credinței prin fapte. De asemenea, ierarhul a subliniat cât de importantă este misiunea personală în cadrul familiei. La Sfânta Liturghie au participat atât oficialități locale și județene, cât și credincioși veniți din tot cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului. În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Daniel Olari, informează Radio Renașterea. Mănăstirea Bichigiu Mănăstirea de călugări la Bichigiu a fost înființată în anul 1997, pe locul uneia mai vechi, amintită în documentele istorice ca datând din anul 1523. La sfârșitul anului 1997 a fost terminată clădirea ce cuprindea chiliile, trapeza și paraclisul și au fost începute demersurile pentru construirea bisericii mari, însă 5 ani mai târziu toate imobilele au fost distruse de un incendiu. Actuala obște monahală, împreună cu starețul ei, protosinghelul Ilie Cira, au ridicat noi clădiri. Paraclisul așezământului monahal este pus sub ocrotirea acestor sfinți deoarece Sfântul Atanasie Todoran este originar din această localitate. Sfinții Martiri Năsăudeni Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra și Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinței strămoșești și ai neamului românesc. În 10 mai 1763, la Salva, era organizată sfințirea depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniță nou înființat. Când militarii erau pregătiți pentru depunerea jurământului, în față a ieșit, călare, Tănase Todoran, în vârstă de 104 ani, și le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: De doi ani noi suntem grăniceri și carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! și apoi așa nu vom purta armele, ca sfânta credință să ne-o batjocorească! Jos armele!. Soldații care urmau să depună jurământ de credință față de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest și nesupunere. În 12 noiembrie 1763, pe același platou de la Slava a avut loc execuția celor găsiți vinovați de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata împreună cu el au fost martirizați prin spânzurare, pentru aceeași vină, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra și Vasile Oichi din Telciu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1649, Ultimul acces: 2026-08-17 21:21:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1