Papa Francisc avertizează jurnaliştii catolici legat de pesimism[2018-11-10]Papa FranciscJurnaliştii catolici nu ar trebui să se lase conduşi de disperare şi de negativism, ci de angajamentul de a împărtăşi frumuseţea persoanei umane, le-a spus Papa Francisc vineri unor studenţi care se specializează pe media. Cât de uşor este „să te laşi purtat de valul opiniei publice, de defetism şi de un pesimism care paralizează şi orbeşte!”, a spus Pontiful pe 9 noiembrie. Jurnaliştii creştini, pe de altă parte, se disting prin „atitudinea pozitivă faţă de persoană şi prin etica profesională”, a continuat el. „Nu vă faceţi doar datoria de la locul de muncă, ci îndepliniţi o sarcină şi un angajament.” „Cerem parrhesia”, a spus Papa, referindu-se la un termen retoric grecesc care înseamnă a vorbi cu îndrăzneală şi sinceritate, adăugând: „Cerem sinceritatea care vine de la Duhul Sfânt şi care ne ajută să avem încredere în adevărul lui Cristos care ne face liberi”. Le-a cerut jurnaliştilor creştini să meargă dincolo de „zidul tristeţii şi resemnării” pentru a-i ajuta pe oameni să îşi deschidă ochii şi urechile şi să îşi deschidă inima faţă de ceilalţi; să recunoască faptul că au o responsabilitate unii faţă de alţii, toţi fiind fiice şi fii ai aceluiaşi Tată. Papa Francisc a spus acestea în cadrul unei întâlniri cu aproximativ 340 de cadre didactice şi studenţi de la Institutul pentru Promovarea Tinerilor Jurnalişti (IFP), o şcoală de jurnalism catolică din Munchen, Germania. Audienţa a avut loc la cea de-a 50-a aniversare a institutului. Papa a apreciat că şcoala germană pregăteşte jurnalişti creştini calificaţi, iniţiativa pornind după Conciliul Vatican II, cu intenţia revitalizării presei. A spus că Germania are norocul să aibă absolvenţi ai IFP printre numeroşii jurnalişti ai ţării, atât în mass-media seculară, cât şi în Biserică. Le-a mulţumit tinerilor jurnalişti pentru că împărtăşesc întâmplări care nu ajung mereu ştiri pe prima pagină, dar care sunt frumoase şi „pun oamenii în centru”. „Mulţumesc”, a încheiat el, „pentru că, în felul vostru creştin, însoţiţi lucrarea Bisericii. Vă doresc să continuaţi să faceţi un jurnalism al oamenilor pentru oameni Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 831, Ultimul acces: 2026-11-09 05:52:26
|
Timp total: 0.03s...
[]:1