Pictura lui Michelangelo în atenţia elevilor de la Şcoala Sanitară Sf. Nectarie din Bucureşti[2018-11-06]de Florin NicolaieProf. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea a susţinut luni, 5 noiembrie 2018, conferinţa „Noi idei privind anatomia ascunsă în picturile lui Michelangelo” la Şcoala Postliceala Sanitară Sfântul Ierarh Nectarie din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti (STOB). Profesorul Alexandru Vlad Ciurea a subliniat că „acest pictor a avut o credinţă cu totul deosebită, la un moment dat a spus că: mâna nu mai era a mea, ci indusă de Dumnezeu”. „În picturile sale din Capela Sixtină care exprimă Geneza, ajunge la concluzia că Dumnezeu a făcut omul după chipul şi asemănarea Lui”. Acestea sunt exprimate prin „elemente de neuroanatomie în pictura lui Michelangelo”, a precizat prof. Alexandru Ciurea. În cadrul Conferinţei s-a vorbit şi despre aspecte istorice din viaţa papei Iulius al II-lea, care a condus întreaga desfăşurare a picturii din Capela Sixtină. Potrivit profesoarei Liliana Murguleţ de la Şcoala Postliceală Sanitară „acest gen de conferinţe întregesc activitatea didactică”. La conferinţă au participat elevi şi cadre didactice de la Seminarul Teologic şi de la Şcoala Postliceală Sanitară. Evenimentul a fost prilejuit de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul instituţiei, care va fi serbat în 9 noiembrie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 802, Ultimul acces: 2026-11-09 06:22:58
|
Timp total: 0.04s...
[]:1