INTERVIU | Ing. Vasile Crăcăoanu vorbeşte despre provocările întâlnite în cei 8 ani de la startul proiectului Catedralei Naţionale[2018-11-07]de Iulian DumitraşcuInginerul Vasile Crăcăoanu, Consilier patriarhal la Sectorul monumente şi construcţii bisericeşti, vorbeşte într-un interviu publicat pe ediţia online a Ziarului Lumina despre provocările întâlnite în cei 8 ani de la demararea proiectului Catedralei Naţionale. Participarea într-un proiect de mare anvergură reprezintă visul oricărui absolvent al Facultăţii de Construcţii, iar cooptarea sa în proiectul ridicării Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă „o şansă în viaţă”, spune tânărul inginer. În materialul media, inginerul Vasile Crăcăoanu prezintă aspecte inedite legate de tehnologiile aplicate pentru înălţarea acestui lăcaş de cult reprezentativ pentru ortodoxia românească, insistând asupra faptului că „la această catedrală nu au existat două elemente realizate identic, chiar dacă este o simetrie faţă de axul principal”. Interviul integral: Construirea unei catedrale este visul oricărui inginer constructor, susţine Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal la Sectorul monumente şi construcţii bisericeşti. „Implicarea este sută la sută sufleteşte, dar şi profesională. Când termini Facultatea de Construcţii, asta îţi doreşti cel mai mult, să fii implicat într-un asemenea obiectiv. Este o şansă în viaţă”, afirmă tânărul inginer. El vorbeşte despre provocările gigantului proiect, dar şi despre momentul potrivit pentru începerea lucrărilor la catedrală, când România traversa o criză în domeniul construcţiilor, iar prin acest proiect mii de oameni au avut asigurat un loc de muncă. Dincolo de toate acestea, „vorbim despre împlinirea unui ideal al românilor, vechi de peste 130 de ani”. Ziarul Lumina (ZL): Există un normativ strict pentru execuţia unei biserici? Ing. Vasile Crăcăoanu: Nu avem un normativ pentru construcţia de biserici. Normativul se asimilează cu ceea ce există în acest moment în construcţiile civile. Drept urmare, în perioada de execuţie apar situaţii ce nu au mai fost tratate de ingineri. La o construcţie de locuinţe sau birouri, toate nivelurile (etajele) sunt la fel. Dacă ai realizat primul nivel, trebuie să le faci pe toate celelalte în oglindă. La o biserică, însă, fiecare nivel şi fiecare element trebuie tratate diferit. La această catedrală nu au existat două elemente realizate identic, chiar dacă este o simetrie faţă de axul principal. De exemplu, pe partea nordică am executat într-un anumit fel, cu anumite etape tehnologice, iar pe partea sudică a fost altfel. Pe de altă parte, a trebuit să dezvoltăm tehnologii speciale. De exemplu, pentru a executa structura din beton a corpului principal al catedralei, acolo unde se închide corpul principal, la Cota 45 de metri, aveam posibilitatea să venim cu un sistem de eşafodaje, de la Cota 0 până la nivelul arcelor de la Cota 45 de metri, ceea ce ar fi însemnat să folosim mii de metri cubi de schele. O variantă foarte costisitoare. Costul de chirie al acestor schele pe toată perioada execuţiei ar fi fost de peste 15 milioane de euro. Am căutat altă tehnologie de execuţie. Am ajuns la soluţia de a face o platformă metalică suspendată la Cota 27, ce a fost ancorată în pereţii catedralei, iar eşafodajele au fost montate doar de acolo în sus, până la Cota 45, în zona de corp principal, şi până la Cota 61, în zona turlei principale, acolo unde s-au închis pandantivele şi a început conturul turlei principale. Aceasta a fost cea mai mare provocare: construirea platformei metalice tehnologice care a cântărit 1.100 de tone, formată din grinzi cu zăbrele, montată bucată cu bucată şi asamblată prin şuruburi pentru a fi uşor de demontat. Până am gândit sistemul, până am analizat dacă construcţia catedralei până la Cota 27 poate susţine ancorarea lui au fost discuţii interminabile între inginerii de şantier şi proiectanţi, care au trebuit să-şi dea acordul pentru montarea provizorie a acestei platforme până la închiderea corpului principal, când am început demontarea ei. Pe zona turlei principale este deja demontată. A mai rămas zona pronaosului şi a Altarului, unde demontarea va începe după sfinţirea din data de 25 noiembrie. Ziarul Lumina (ZL): Cât de legat sunteţi de construcţia aceasta? Ing. Vasile Crăcăoanu: Încă din 2010, de când sunt în acest proiect, prima mea casă a fost aici, la catedrală. Ne începem programul dimineaţa, pe la 7:00-8:00, uneori şi la 6:00, când este nevoie, şi Dumnezeu ştie când terminăm. Având în vedere că s-a lucrat în trei schimburi, adică nonstop, a fost nevoie de echipa de management şi la miezul nopţii, şi la 1:00 noaptea, ca să verificăm lucrări, pentru a nu bloca munca. Nimic din ce s-a executat până în acest moment nu a sărit peste etapa de verificare. Nu s-a trecut niciodată la următoarea etapă tehnologică fără verificarea în prealabil a execuţiei din etapa anterioară. De exemplu, verificarea armăturii înainte de turnarea betonului. Totul se opreşte dacă nu putem verifica lucrările la momentul finalizării lor. Ca inginer, o catedrală faci numai o dată în viaţă. Implicare este sută la sută sufleteşte, dar şi profesională. Când termini Facultatea de Construcţii, asta îţi doreşti cel mai mult: să fii implicat într-un asemenea obiectiv. Este o şansă în viaţă. Mai presus, în cazul meu a fost faptul că în 2009 am terminat Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi, iar în 2010 am fost angajat pe acest proiect. Este mai mult decât îşi poate dori vreodată un inginer. Au fost oameni cu experienţă de o viaţă în domeniul construcţiilor care nu au avut posibilitatea să lucreze la acest obiectiv, iar unui proaspăt absolvent i s-a dat această şansă. Ziarul Lumina (ZL): Aveţi conştiinţa faptului că lucraţi la un obiectiv care va deveni foarte important pentru poporul român, în care fiecare dintre noi se va regăsi când îi va trece pragul? Ing. Vasile Crăcăoanu: Vorbim de împlinirea unui ideal al românilor, vechi de peste 130 de ani . Cei care au credinţă şi sunt implicaţi tot timpul vor vedea partea bună a lucrurilor, şi anume că s-a ridicat ceva pentru ei. Inevitabil, am avut discuţii cu fel de fel de prieteni sau oameni cu care m-am întâlnit în viaţa personală şi care, aflând unde lucrez, s-au întrebat de ce nu se face altceva din acei bani. Având informaţii din lucrarea în care eram implicat în mod transparent, le-am explicat, iar oamenii aceia şi-au schimbat părerea. Nu le venea să creadă. Am arătat că era cel mai potrivit moment pentru a executa o catedrală, deoarece lucrările au început în momentul când în România era o criză în domeniul construcţiilor. Le-am mai spus că, din 2010 încoace, au lucrat zilnic între 500 şi 600 de oameni implicaţi direct în execuţie şi alte mii de oameni indirect, în fabrici de betoane, de cărămizi, în transporturi şi logistică. Într-o perioadă de criză, ei au avut un salariu asigurat datorită acestui obiectiv. Oamenii aveau la sfârşitul lunii posibilitatea să-şi susţină familiile, copiii la şcoală, la facultate. Dacă am face acum, în 2018, aceeaşi catedrală fără a schimba absolut nimic, ne-ar costa aproape dublu. În plus, nu Biserica trebuie să facă spitale, ci sunt alţii care au această responsabilitate. Aşa i-am făcut să-şi schimbe părerea, încredinţându-se că este bine şi că vom avea şi noi un obiectiv cu care să ne mândrim, ca şi alte ţări. Noi, ca turişti în ţări străine, tot catedrale, biserici şi muzee vizităm. Noi avem drept catedrală actuală o biserică datând de la 1600 şi ceva, care la evenimente importante nu le permite tuturor oamenilor să stea înăuntru la slujbă. Toate acestea ar trebui să-i convingă pe oamenii raţionali că această catedrală trebuia făcută şi trebuie să ne mândrim cu ea că o avem acum. Ziarul Lumina (ZL): Cum a fost colaborarea cu Părintele Patriarh în opt ani? Ing. Vasile Crăcăoanu: Colaborarea cu Părintele Patriarh a fost extraordinară. Pentru mine, personal, Părintele Patriarh a fost chiar ca un părinte care m-a certat atunci când a fost nevoie. Eram un copil când am ajuns aici, aveam 24 de ani. După zece luni de la angajarea în cadrul Sectorului monumente şi construcţii bisericeşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel m-a propus pentru cea mai înaltă funcţie pe care o poate obţine un mirean în cadrul Patriarhiei: cea de consilier patriarhal. Este o responsabilitate care apasă pe umerii mei. Câteodată, tinereţea şi entuziasmul şi-au spus cuvântul, dar Părintele Patriarh m-a certat. Iar când am făcut lucruri bune, m-a felicitat. Şi iată că au trecut opt ani şi jumătate. Ziarul Lumina (ZL): Părintele Patriarh a procedat la fel cum a făcut regele Carol I, care l-a numit pe inginerul Anghel Saligny să facă, la numai 30 de ani, podul de Cernavodă şi pe care, iată, îl pomenim şi azi. Ing. Vasile Crăcăoanu: O construcţie de 120-130 de ani care încă rezistă! Astfel de exemple sunt bine de arătat, ca să-i impulsioneze un pic pe tinerii de azi, care o iau pe căi diferite. Dacă îţi dai silinţa şi te implici în ceea ce faci şi nu doar te duci la serviciu de dragul salariului, poţi ajunge la realizări importante. M-aş apuca de o construcţie similară oricând! Acum am şi experienţă. Ziarul Lumina (ZL): Inginerul Anghel Saligny, la inaugurarea podului, a stat sub el într-o barcă împreună cu familia pentru a demonstra că era sigur de rezistenţa lui. Ing. Vasile Crăcăoanu: Încredere în ceea ce faci! Proiectul catedralei a fost respectat în întregime. Proiectanţii au fost consultaţi zi de zi din şantier. Am certitudinea că ceea ce dânşii au proiectat este executat în şantier. (Extras din interviul realizat de Aurel Nicula şi Pr. Mircea Toma, Radio Trinitas) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2317, Ultimul acces: 2026-11-11 01:29:06
|
Timp total: 0.04s...
[]:1