Papa Francisc: A-l refuza pe Isus este ca şi cum ţi-ai închide uşa inimii pe dinăuntru[2018-11-06]Liturghie în capela Casei Santa MartaRefuzul de a onora invitaţia lui Isus, de a răspunde la chemarea pe care ne-o adresează în calitate de prieteni s-a aflat în centrul predicii Papei Francisc din cadrul Sfintei Liturghii celebrată marţi, 6 noiembrie, în capela Casei Santa Marta, reşedinţa sa din Vatican. Inspirându-se din Evanghelia liturgiei zilei, după Sf. Luca, capitolul 14, în care se relatează despre refuzarea unei invitaţii la ospăţ, sub un pretext sau un altul, adresată de un om oarecare prietenilor săi, Pontiful ne îndeamnă la un examen de conştiinţă, la o evaluare personală privind modul nostru de a ne raporta la invitaţiile pe care ni le adresează Domnul. „Acest refuz trebuie să ne facă să ne gândim la noi, la momentele în care Isus ne invită să sărbătorim, să fim alături de El, să ne schimbăm viaţa. Gândiţi-vă că îi caută pe cei mai apropiaţi prieteni şi ei refuză! Şi atunci merge în căutarea celor bolnavi… iar ei acceptă, poate cu vreo excepţie. De câte ori nu auzim oare chemarea lui Isus de a merge la El pentru a împlini o faptă de caritate, pentru a ne rugam pentru a-l întâlni, iar noi spunem: ‘Scuză-mă, Doamne, sunt ocupat, nu am timp. Nici mâine nu pot…’ Şi Isus rămâne acolo.” Insistând asupra necesităţii de a ne sonda conştiinţa, Sfântul Părinte ne îndeamnă să reflectăm la nenumăratele situaţii în care am respins invitaţia lui Isus, asemenea personajelor despre care relatează Evanghelia din liturgia zilei. „Şi noi respingem invitaţia lui Isus. Să reflectăm, fiecare în parte: de câte ori nu am simţit oare inspiraţia Duhului Sfânt de a face o faptă de caritate, de a-l întâlni pe Isus în acel gest de caritate, de a merge să mă rog, de a-mi schimba viaţa în privinţa a ceea ce nu este bun? Şi am găsit întotdeauna un motiv să-mi cer scuze, să refuz.” Oprindu-se apoi asupra convingerii unora potrivit căreia Isus este bun, milostiv şi iartă totul, Papa a evidenţiat că Isus este totodată drept. „Şi, dacă tu închizi pe dinăuntru uşa inimii tale, El nu o poate deschide din respect faţă de inima noastră. A-l refuza pe Isus este ca şi cum ţi-ai închide uşa inimii pe dinăuntru. În acest caz, Isus nu poate să intre.” (Anca Mărtinaş pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 855, Ultimul acces: 2026-11-06 08:05:46
|
Timp total: 0.16s...
[]:1