Curs pentru preoţii din pastoraţia tineretului[2018-11-08]curs pentru preoţiUn obiectiv important pentru Dieceza de Timişoara îl reprezintă pastoraţia tineretului. În acest sens în perioada 5-7 noiembrie 2018 Casa „Marienheim” a găzduit un curs de pregătire la care au participat preoţi şi persoane consacrate implicate în pastoraţia tineretului pe raza Diecezei Romano-Catolice de Timişoara. Prelegerile cursului organizat prin Centrul Diecezan de Tineret au fost ţinute de p. Laslău Andrei SDB, din Societatea Sf. Francisc de Sale. Scopul acestui curs a fost ca munca cu tinerii în parohii să devină mai flexibilă, să se poată învăţa concepte moderne în educarea tineretului. Cursul a început luni, 5 noiembrie, la ora 17.00. După ce a sosit toată lumea s-au oficiat vesperele, iar apoi s-a servit cina. A urmat o seară interactivă cu jocuri şi totodată cu introducerea temei, care a fost spicuită din scrisoarea Părinţilor sinodali de la finele Sinodului din Vatican tocmai încheiat, dedicat tinerilor. În cea de a doua şi a treia zi participanţi au cunoscut spiritualitatea Sf. Ioan Bosco şi felul în care el educa copiii pe vremea sa. Părintele Andrei SDB a menţionat că şi noi ar trebui să avem acea spiritualitate al lui Don Bosco, care la începutul unei lucrări avea deja credinţa că totul va reuşi şi va fi bine – „aşa ar trebui să învăţăm şi noi”. Marţi, înainte de prânz, participanţii împreuna cu pr. Andrei SDB au încercat vadă care sunt acele lucruri care captează atenţia tinerilor şi îi îndepărtează de Biserică şi de credinţă; după aceasta, au încercat împreună să găsească rezolvări şi au încercat să se gândească cum s-ar putea face credinţa şi Biserica mai atractivă pentru tânărul din sec .XX. După-masa a fost plină cu jocuri. Tot după-masă au celebrat împreună o Sfântă Liturghie, iar seara au făcut evaluarea pentru acea zi. Miercuri, în cea de a treia zi, 7 noiembrie, totul a ţinut până la amiază. În acest timp participanţii au învăţat din spiritualitatea lui Don Bosco că nu doar pe partea credinţei trebuie educat tânărul, ci trebuie şi să îi învăţăm adevăratele valori şi că viaţa şi credinţa sunt strâns legate şi nu le putem despărţi. (text&foto: pr. Váncsa Csaba) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 846, Ultimul acces: 2026-11-10 06:38:25
|
Timp total: 0.04s...
[]:1