Colectiv 3 ani | Academia Română deplânge pierderea „tuturor acestor vieţi tinere” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Colectiv 3 ani | Academia Română deplânge pierderea „tuturor acestor vieţi tinere”

[2018-11-01]
de Gheorghe Anghel

Academia Română a comemorat marţi victimele tragediei de la Colectiv şi a numit, într-un comunicat de presă, ziua de 30 octombrie 2015 drept „o zi de doliu pentru România”.
În această zi, se menţionează în document, „zeci de tineri şi-au găsit prematur sfârşitul în tragicul incendiu din Clubul Colectiv şi alte zeci au rămas cu răni, suferinţe şi traume de nedescris”.
„Academia Română deplânge pierderea tuturor acestor vieţi tinere şi suferinţa atroce îndurată de victimele incendiului. Ne declarăm solidari cu durerea familiilor îndoliate şi manifestăm întreaga noastră compasiune faţă de calvarul îndurat în unităţile spitaliceşti” a transmis Biroul Prezidiului Academiei Române.
Academicienii au reaminitit că „societatea românească a fost atunci zguduită de cumplitele consecinţe ale neglijenţei şi lipsei de responsabilitate” şi au precizat că această comemorare „se cuvine să ne determine pe toţi, pe fiecare în parte, la un examen de conştiinţă, la mai multă atenţie, responsabilitate şi implicare”.
În 30 octombrie 2015, în urma incendiului din clubul bucureştean Colectiv, au murit 64 de tineri, fie direct în incendiu, fie în urma rănilor şi afecţiunilor medicale apărute ulterior.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 823, Ultimul acces: 2026-11-09 07:24:19