Persoane cu dizabilități din Alba Iulia au beneficiat de un pelerinaj gratuit la mai multe mănăstiri[2018-11-04]de Florin NicolaieBeneficiarii Centrului de zi pentru persoane cu handicap Sfântul Meletie din Alba Iulia au participat săptămâna aceasta la un pelerinaj la mănăstiri din județele Alba și Cluj. Persoanele cu dizabilități au vizitat șapte dintre cele mai cunoscute mănăstiri din cele două județe: Înălțarea Sfintei Cruci din Aiud, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Rimetea, Schimbarea la Față de la Cheile Turzii, Sfânta Troiță din Feleacu, Acoperământul Maicii Domnului Florești-Tăuți Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de la Dumbrava. Reprezentanții Centrului de zi pentru persoane cu handicap Sfântul Meletie Alba Iulia au spus că porțile deschise ale mănăstirilor ne-a demonstrat încă o dată faptul că nu există obstacole care să ne despartă de mila lui Dumnezeu, că putem păși cu încredere în Sfintele Lăcașe atâta timp cât râvnim la harul dumnezeiesc. Am fost întâmpinați cu prietenie, căldură și ospitalitate de întreaga obște a mănăstirilor. Astfel, împreună, persoanele adulte cu dizabilități, însoțitori și coordonatorul centrului, în număr de 20, am dobândit încredere reciprocă, într-ajutorare, colaborare și socializare pe tot parcursul acestei călătorii spirituale, a precizat conducerea instituției. Centrul Sfântul Meletie a fost înființat în anul 2008 și funcționează în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia prin Serviciul Public de Asistență Socială. Acesta are ca scop creșterea șanselor de integrare socială și profesională a persoanelor cu handicap și oferă gratuit beneficiarilor servicii de orientare profesională, recuperare ergoterapie și kinetoterapie, socializare, consiliere psihologică, asistență și consiliere socială. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 706, Ultimul acces: 2026-08-16 07:26:07
|
Timp total: 0.03s...
[]:1