Program catehetic „Geneza 1-2-3”, în parohia „Sf. Anton” din Câmpina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Program catehetic „Geneza 1-2-3”, în parohia „Sf. Anton” din Câmpina

[2018-10-25]
în parohia Câmpina
În parohia romano-catolic㠄Sfântul Anton de Padova” din Câmpina a început programul de cateheze despre primele trei capitole din Cartea Genezei intitulat „Geneză 1-2-3: Manualul de funcționare a omului”. Lansat duminică, 14 octombrie 2018, programul a continuat cu a doua întâlnire în duminica misiunilor, 21 octombrie, moderatorul catehezei fiind pr. prof. dr. Emil Moraru, prodecan al Facultății de Teologie Romano-Catolice din cadrul Universității din București.

Programul catehetic cuprinde o serie de materiale video realizate prin colaborarea dintre Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei de Iași și Departamentul pentru Cateheză și Învățământ Religios al Eparhiei de Cluj-Gherla. Evenimentul a fost pregătit în prealabil de către pr. Claudiu Cojan, parohul comunității romano-catolice din Câmpina, care i-a invitat pe credincioșii parohiei să se înscrie și să participe la acest program care se desfășoară pentru prima dată în Arhidieceza Romano-Catolică de București, chiar în parohia lor.
Într-adevăr prezența credincioșilor a fost numeroasă la ambele întâlniri. După Sfânta Liturghie de la ora 10:30, pr. Emil Moraru le prezintă credincioșilor tema, iar după vizionarea materialului video, cei prezenți au posibilitatea de a pune întrebări, pentru a se lămuri aspectele mai puțin înțelese sau să împărtășească părerea lor cu privire la acest program. Pr. Emil Moraru coordonează aceste intervenții și oferă răspunsurile necesare. La sfârșitul catehezei, credincioșii au fost îndemnați să facă și „studiu personal” în cursul săptămânii, cu ajutorul manualului participantului, pentru ca în duminica următoare să poată participa mai activ.
Programul catehetic este structurat în cinci cateheze și este dedicat primelor trei capitole din Cartea Genezei. Adevăruri precum crearea lumii și a omului constituie adeseori pietre de poticnire pe drumul de credință al multor credincioși. Ceea ce își propun aceste video-cateheze este să pună la dispoziția credincioșilor mijloacele necesare unei interpretări autentice a cuvântului Scripturii. (David Eduard-Cristian pentru Angelus.com.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 696, Ultimul acces: 2026-08-20 10:12:03