Papa Francisc a oferit Liturghia pentru 163 de Cardinali şi Episcopi decedaţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc a oferit Liturghia pentru 163 de Cardinali şi Episcopi decedaţi

[2018-11-04]
Liturghie pentru cei decedaţi
La Liturghia oferită pentru odihna sufletelor prelaţilor ce au murit în ultimul an, Papa Francisc a cerut mijlocirea „celor care au trăit vieţi modeste, mulţumiţi să se pregătească zi de zi pentru întâlnirea cu Domnul”. Nouă Cardinali şi 154 de Episcopi au murit din noiembrie 2017 încoace, printre ei fiind Cardinalul Bernard Law, fost Arhiepiscop de Boston, şi Cardinalul Karl Lehmann, care timp de 20 de ani a condus Conferinţa Episcopală Germană.

Pontiful şi-a structurat predica din 3 noiembrie, din Bazilica San Pietro, pornind de la parabola cu fecioarele ieşite în întâmpinarea mirelui. „Viaţa, dacă este un drum în ieşire spre mire, este timpul dăruit nouă pentru a creşte în iubire”, a explicat el. „A trăi este o pregătire zilnică pentru nuntă, o mare logodnă. Să ne întrebăm: trăiesc ca unul care pregăteşte întâlnirea cu mirele? În slujire, în spatele tuturor întâlnirilor, activităţilor de organizat şi practicilor de îndeplinit, nu trebuie uitat firul care uneşte toată ţesătura: aşteptarea mirelui. Centrul nu poate decât să fie o inimă care-l iubeşte pe Domnul. Numai aşa trupul vizibil al slujirii noastre va fi sprijinit de un suflet invizibil. […] Esenţialul în viaţă este a asculta glasul mirelui. El ne invită să-l întrevedem în fiecare zi pe Domnul care vine şi să transformăm fiecare activitate într-o pregătire pentru nunta cu El.”
Sfântul Părinte s-a concentrat apoi pe untdelemnul păstrat în vase mici, „elementul care în Evanghelie este esenţial pentru fecioarele care aşteaptă nunta”. Şi a început subliniind o primă caracteristică a untdelemnului: nu este vizibil. „Rămâne ascuns, nu apare, dar fără el nu este lumină. Ce ne sugerează asta? Că în faţa Domnului nu contează aparenţele, contează inima (cf. 1Sam 16,8). Ceea ce lumea caută şi arată ostentativ – onorurile, puterea, aparenţele, gloria – trece, fără a lăsa nimic. A ne distanţa de aparenţele lumeşti este indispensabil pentru a ne pregăti pentru cer. Trebuie spus nu ‘culturii machierii’, care învaţă să se îngrijească aparenţele. În schimb trebuie purificată şi păzită inima, interiorul omului, preţios în ochii lui Dumnezeu; nu exteriorul, care dispare.”
Al doilea aspect evidenţiat despre untdelemn a fost că există pentru a fi consumat. „Numai arzând iluminează. Tot aşa viaţa: răspândeşte lumină numai dacă se consumă, dacă se dedică în slujire. Secretul pentru a trăi este a trăi pentru a sluji. Slujirea este biletul care trebuie arătat la intrarea la nunta veşnică. Ceea ce rămâne din viaţă, în faţa pragului veşniciei, nu este ceea ce am câştigat, ci ceea ce am dăruit (cf. Mt 6,19-21; 1Cor13,8). Sensul vieţii este a da răspuns la propunerea de iubire a lui Dumnezeu. Şi răspunsul trece prin iubirea adevărată, dăruirea de sine, slujirea. A sluji costă, pentru că înseamnă a ne dărui, a ne consuma, dar în slujirea noastră nu foloseşte pentru a trăi cel care nu trăieşte pentru a sluji. Cine păzeşte prea mult propria viaţă, o pierde.”
În fine, al treilea element a fost cel al pregătirii. „Untdelemnul trebuie pregătit din timp şi luat cu noi. Desigur, iubirea este spontană, dar nu se improvizează. Tocmai în lipsa de pregătire se află nesăbuinţa fecioarelor care rămân afară de la nuntă. […] Marea ispită este aplatizarea într-o viaţă fără iubire, care este ca un vas gol, ca o candelă stinsă. Dacă nu se investeşte în iubire, viaţa se stinge. Cei chemaţi la nunta cu Dumnezeu nu se pot acomoda într-o viaţă sedentară, plată şi orizontală, care merge înainte fără elan, căutând mici satisfacţii şi urmărind recunoştinţe efemere. O viaţă insignifiantă, rutinară, care se mulţumeşte să-şi facă propriile îndatoriri fără a se dărui, nu este demnă de Mire.”
Papa şi-a încheiat predica astfel: „În timp ce ne rugăm pentru Cardinalii şi Episcopii răposaţi în cursul anului, să cerem mijlocirea celor care au trăit vieţi modeste, mulţumiţi să se pregătească zi de zi pentru întâlnirea cu Domnul. După exemplul acestor martori, care mulţumire lui Dumnezeu există, şi sunt atâţia, să nu ne mulţumim cu o viaţă scurtă numai pentru astăzi; să dorim în schimb o privire care merge dincolo, la nunta care ne aşteaptă. O viaţă străbătută de dorinţa de Dumnezeu şi antrenată la iubire va fi pregătită să intre în locuinţa Mirelui şi aceasta pentru totdeauna.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 834, Ultimul acces: 2026-11-11 05:27:28