Episcopii catolici din România în vizită la Papa Francisc - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopii catolici din România în vizită la Papa Francisc

[2018-11-04]
Episcopii catolici
Episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România vor efectua, în perioada 5-10 noiembrie 2018, vizita ad limina apostolorum, la Roma, în cadrul căreia se vor întâlni cu Papa Francisc şi cu reprezentanţi ai diferitelor oficii din Curia Romană.

Vizita ad limina apostolorum (în traducere: la mormântul Apostolilor) este vizita periodică pe care episcopii unei Conferinţe episcopale o fac împreună la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, „stâlpii” Bisericii, şi la Urmaşul lui Petru, pentru a fi întăriţi de el în credinţă şi pentru a exprima comuniunea lor ierarhică cu Suveranul Pontif. Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din ţara noastră şi exprimă unitatea Bisericii locale şi comuniunea cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte.
Aceasta este cea de a cincea vizită ad limina apostolorum a Conferinţei Episcopale Române după 1990, şi prima la actualul Suveran Pontif, Papa Francisc. Episcopilor din România li se va alătura, în această vizită, şi PS Anton Coşa, Episcop romano-catolic al Diecezei de Chişinău, în Republica Moldova. Programul acestei vizite ad limina debutează luni dimineaţă, 5 noiembrie a.c., cu celebrarea Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii în Bazilica San Pietro din Vatican, la altarul mormântului Sfântului Apostolul Petru. În aceeaşi zi, Episcopii se vor întâlni cu reprezentanţii Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor şi cu cei ai Secretariatului de Stat, iar marţi, 6 noiembrie, cu reprezentanţii Congregaţiei pentru Episcopi şi cu cei ai Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.
Miercuri, 7 noiembrie, Episcopii vor celebra dimineaţă Sf. Liturghie în Bazilica San Giovanni in Laterano din Roma, iar apoi vor avea întâlniri de lucru la Congregaţia pentru Educaţie Catolică, Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene şi Dicasterul pentru Comunicare. Joi, 8 noiembrie, Episcopii români vor concelebra dimineaţă Sfânta Liturghie cu Papa Francisc, în Capela Sf. Marta din Vatican, şi vor fi primiţi în audienţă de Sfântul Părinte, iar după-amiază se vor întâlni cu reprezentanţii Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Vineri, 9 noiembrie, după întâlnirile de lucru, din cursul dimineţii, la Congregaţia pentru Cler şi la Dicasterul pentru Familie, Viaţă şi Laici, Episcopii vor celebra Sf. Liturghie, după-amiază, în Bazilica San Paolo Fuori le Mura (Sf. Paul în afara zidurilor), iar seara vor participa la prezentarea emisiunii filatelice dedicată Fericitului Vladimir Ghika, realizată de Romfilatelia, eveniment organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scanun la Colegiul Pio Romeno din Roma. Vizita se va încheia sâmbătă, 10 noiembrie, cu Sf. Liturghie celebrată dimineaţă în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, şi cu un eveniment cultural organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, în colaborare cu Centrul Român Cultural şi Spiritual Bizantin Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan, la Biserica San Valentino al Villaggio Olimpico.
Cu ocazia prezenţei lor în Cetatea Eternă, la iniţiativa Ambasadorului României pe lângă Sfântul Scaun, Excelenţa Sa Liviu-Petru Zăpîrţan, duminică, 11 noiembrie a.c., la ora 9.30, Episcopii români vor celebra Sfânta Liturghie cu „Te Deum” în Bazilica San Vitale, sediul misiunii române romano-catolice din Roma, condusă de pr. dr. Isidor Iacovici. Ultima vizită ad limina apostolorum a Episcopilor români la Sfântul Scaun, înainte de intrarea ţării sub dominaţie comunistă, a avut loc în 1937. Vizitele au fost reluate după căderea regimului comunist: Episcopii au fost de trei ori la Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea – în 18-22 martie 1991, 2-8 decembrie 1996 şi 24 februarie-1 martie 2003, şi o dată la Papa Benedict al XVI-lea, în 8-13 februarie 2010. (pr. Francisc Ungureanu, secretar general al CER)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 792, Ultimul acces: 2026-11-10 17:39:36