Episcopul Lucian a sfințit biserica Parohiei Mehadia, la 237 ani de la prima târnosire - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Episcopul Lucian a sfințit biserica Parohiei Mehadia, la 237 ani de la prima târnosire

[2018-10-23]
de Iulian Dumitrașcu

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a sfințit duminică biserica Parohiei Mehadia, la 237 ani de la prima sfințire.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a fost restaurată în întregime între anii 2013-2018, potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al Eparhiei.
Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie în timpul căreia Episcopul Lucian a subliniat că Mehadia este „o localitate cu rezonanță pe harta Episcopiei și a țării noastre”, iar „numele Mehadiei a făcut parte din titulatura episcopilor de Caransebeș care au avut ca și numire și cetatea Mehadiei”.
De asemenea, Părintele Episcop s-a rugat lui Dumnezeu „să-i binecuvinteze pe credincioșii ce se roagă și viețuiesc pe aceste meleaguri binecuvântate din sudul Banatului Montan”.
Ierarhul l-a hirotesit iconom-stavrofor pe părintele paroh Ciprian Danci, iar celor ce s-au implicat în procesul de renovare le-a oferit diplome.
În curtea bisericii își dorm somnul de veci protopopul și istoricul Nicolae Stoica de Hațeg și Generalul Nicolae Cena, unul din făuritorii Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, pentru toți aceștia Părintele Episcop Lucian oficiind o slujbă de pomenire.
Biserica a fost construită în anul 1780 prin contribuția tuturor credincioșilor, fiind sfințită pentru prima dată în 20 iulie 1781 de episcopul Vichentie Popovici al Vârșețului și Caransebeșului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5817, Ultimul acces: 2026-08-16 14:12:54