Neurochirurgul Ștefan Mindea: În timpul operației, rugăciunea îmi dă siguranță[2018-10-24]de Gheorghe AnghelÎn interviul acordat recent pentru revista Lumea Credinței, neurochirurgul Ștefan Mindea a vorbit despre rolul credinței în viața sa și a evidențiat că rugăciunea îi oferă siguranță, îi dă putere și astfel rămâne ancorat în relația lui statornică cu Bunul Dumnezeu. Deși este un nume important în domeniul neurochirurgiei la nivel internațional, Ștefan Mindea a ales să se întoarcă acasă din America și să opereze într-un spital din Constanța. În SUA a fost director al secției de neurochirurgie și chirurgie spinală oncologică a Centrului Medical Universitar Stanford și profesor universitar în chirurgia spinală minim invazivă la aceeași instituție. Cu toate acestea, el a rămas puternic ancorat în spiritualitatea Ortodoxă, având, după cum a mărturisit, o legătură trainică și statornică cu Dumnezeu, care i se datorează în mare parte bunicii sale. Ea ne ducea la biserică, ea neâa deslușit taina rugăciunii și tot alături de ea am început să postim încă de pe la cinciâșase ani. Chiar dacă eram relativ mici, de la ea am învățat cât de important este să fim cuviincioși, să fim buni cu cei de lângă noi, dar mai ales să învățăm să facem o jertfă cât de mică pentru Dumnezeu, Care ne dăruiește atât de mult, a spus medicul. Dr. Ștefan Mindea în timpul unei operații. Foto credit: Mindea.ro Despre fiecare clipă a vieții sale, neurochirurgul care slujește și ca diacon la o parohie din Constanța spune că nu concepe să vadă răsăritul fără ca ziua să înceapă cu Dumnezeu. Credința în Hristos este esența vieții, legătura cu Dumnezeu fiind esențială pentru existența noastră ca oameni. Haideți să facem un exercițiu de imaginație și să vedem dacă viața în afara divinității ar avea vreun sens. Bineânțeles că nu!, a declarat pentru Lumea Credinței. În ceea ce privește partea profesională din domeniul medicinei, neurochirurgul a evidențiat că rugăciunea și credința în Dumnezeu sunt foarte importante. În neurochirurgie lucrurile sunt ceva mai complicate decât sâar părea și asta pentru că în cazurile grave, în cancere, în metastaze, te uiți spre Cer și aștepți ca Dumnezeu să te ajute să iei decizia cea mai înțeleaptă. De obicei, eu mă rog de când pacientul vine la consultație până în momentul în care iau decizia de aâl opera. Ștefan Mindea a vorbit și despre parcursul unei zile din viața sa. Fiecare zi începe cu pravila, pentru că nu poți avea o zi bună dacă nu respecți canonul de rugăciune, iar eu mă străduiesc să fac asta, a precizat el. În ceea ce privește activitatea desfășurată la clinică, neurochirurgul a spus că își oferă o jumătate de oră răgaz pentru a se gândi la toate cazurile din ziua respectivă. Iau fiecare caz în parte, îl analizez cu multă seriozitate, fie că este vorba de consultații sau tratament, dar mai ales în cazul pacienților care urmează să fie operați. Eu personal stau de vorbă cu fiecare în parte, astfel încât pacientul să nu mă simtă ca pe un medic, ci ca pe un prieten. Din punctul meu de vedere, siguranța că totul va fi bine pentru persoana respectivă este esențială. Referitor la viața personală, Ștefan Mindea a spus că întâlnirea cu familia, cu soția și cei șase copii este o adevărată binecuvântare. Cinăm împreună, ne rugăm împreună, mulțuminduâI Bunului Dumnezeu pentru bucuria sfârșitului de zi. Dr. Mindea a înființat prima secție de Neurochirugie Minim Invazivă la Universitatea Stanford, fiind cel mai tânăr șef de secție din istoria Universității Stanford. Timp de cinci ani consecutivi a fost premiat în Top 5 cel mai bun neurochirurg al Universității Stanford. Dr Mindea a efectuat în premieră mai multe intervenții minim invazive cerebrale și spinale la Universitatea Stanford și are peste 40 de publicații și lucrări în jurnale internaționale de specialitate, colaborator în 5 cărți de neurochirurgie și peste 100 de prezentări în diverse congrese internaționale de Neurochirurgie. Este specializat în următoarele afecțiuni: neurochirurgie minim invaziva cerebrală și spinală (meningiom, astrocitom, neurinom, schwannom, glioblastom, gliom, ependimom, meduloblastom, metastaze cerebrale, malformație chiari), neurochirurgie endoscopică, neurochirurgie spinală minim-invasiva, hernie de disc minim invaziva, și neuro-oncologie (tratament cu Cyberknife). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-08-17 12:17:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1