Catedrala din Timișoara își va sărbători timp de trei zile ocrotitorul spiritual - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Catedrala din Timișoara își va sărbători timp de trei zile ocrotitorul spiritual

[2018-09-12]
de Iulian Dumitrașcu

Catedrala Mitropolitană din Timișoara își va sărbători timp de trei zile ocrotitorul spiritual: pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș.
Programul liturgic va începe vineri, de la ora 19:00, cu Slujba Vecerniei. Slujbele vor fi atât de zi cât și de noapte.
A doua zi Corul Catedralei Mitropolitane va susține un concert.
Punctul culminant al sărbătorii va fi Sfânta Liturghie oficiată în ziua de duminică.
Programul integral poate fi consultat aici.
Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș s-a născut pe la anul 1568, în orașul Raguza din Dalmația, într-o familie de creștini vlahi. Când avea 15 ani, tânărul este chemat de Hristos la sfânta nevoință călugărească.
Pentru sfințenia vieții sale, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, vindecând multe boli, îndeosebi pe cei ologi.
În anul 1650 este hirotonit arhiereu și așezat în scaunul de mitropolit al Timișoarei.
Sfântul a fost numit ocrotitorul pompierilor, întrucât a stins cu rugăciunea sa focul care cuprinsese partea de apus a Timișoarei. Ieșind din biserică și rugându-se cu lacrimi, având și Sfintele Taine în mâinile sale, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică și s-a stins focul.
În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou s-a retras la Mănăstirea Partoș.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5943, Ultimul acces: 2026-08-15 17:29:43