Mănăstirea Sihla își va sărbători ocrotitoarea, pe Sf. Teodora - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mănăstirea Sihla își va sărbători ocrotitoarea, pe Sf. Teodora

[2018-08-04]
de Florin Nicolaie

De sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, marți, 7 august 2018, Mănăstirea Sihla își va sărbători ocrotitoarea.
În ziua prăznuirii, după Sfânta Liturghie, va avea loc un pelerinaj de la biserica schitului până la peștera Cuvioasei Teodora, informează Radio Trinitas.
Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători, jud. Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu.
Teodora, sub povățuirea duhovnicului ei, Sfântul Ioan de la Râșca, pe atunci stareț al Mănăstirii din Cetatea Neamțului, sporea în rugăciune și fapte bune, iubind din tot sufletul pe Hristos și dorind să-I închine toată viața ei.
Voința părinților ei a fost însă alta, iar Teodora a fost căsătorită, împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din cetatea Ismail.
Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos și arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrățișeze viața monahală.
Astfel, Teodora a intrat în cinul monahal la Schitul Vărzărești, Vrancea, iar după doi ani, soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie.
Fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieții pustnicești, iar de nu va putea suferi ispitele și frigul iernii, să se așeze la o sihăstrie de călugărițe.
Între anii 1725-1780, întru pomenirea nevoințelor Cuvioasei Teodora, s-a ridicat Schitul Sihla cu o bisericuță de lemn și câteva chilii, având hramul Schimbarea la Față, care, cu unele adăugiri și prefaceri, dăinuiește și azi.
La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul Sfinților, cu zi de prăznuire la 7 august.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3280, Ultimul acces: 2026-08-17 12:43:46