Să adunăm lumină în suflet prin post, lacrimi și rugăciune multă, îndeamnă PS Timotei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Să adunăm lumină în suflet prin post, lacrimi și rugăciune multă, îndeamnă PS Timotei

[2018-08-07]
de Gheorghe Anghel

În cuvântul rostit marți cu prilejul binecuvântării unui nou locaș de cult în Buftea, făcând referire la învățăturile Părinților Bisericii, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a îndemnat „să adunăm lumină în suflet prin post, prin lacrimi, prin rugăciune multă și prin fapte bune”.
Preasfinția Sa a rostit acest îndemn oferindu-i ca exemplu pe doi mari cuvioși români, Sfântul Ioan Iacob de la Neamț și Sfânta Teodora de la Sihla, care „s-au împărtășit de binecuvântarea lui Dumnezeu și au adunat foarte multă lumină în sufletele lor în timpul vieții pe care au trăit-o sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu”.
Ierarhul a remarcat că ei „au primit această lumină în urma unor îndelungate rugăciuni” și i-a fericit pe „toți cei care agonisesc lumină în viața lor”.
Nestricăciunea se dobândește prin urmarea Lui
Lăcașul de cult binecuvântat marți cu agheasmă are ca ocrotitori pe Sfânta Teodora de la Sihla, cinstită în 7 august, și pe Sfântul Proroc Daniel. Biserica a fost ridicată pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor din Parohia Sf. Cuvioasă Parascheva – cartierul Studio, Buftea.
De asemenea, în omilia sa, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a făcut o comparație între râvna celor doi sfinți care petreceau mult timp în rugăciune și noi, cei de astăzi, „care ne rugăm atât de puțin” și nu căutăm întâlnirea cu Dumnezeu.
„De multe ori, nici măcar la marile sărbători nu ne dorim întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, ce să mai vorbim de rugăciuni îndelungi așa cum făceau cei doi sfinți pomeniți în Biserica noastră în preajma marii sărbători a Schimbării la Față a Domnului”, a atras atenția Preasfinția Sa.
Ierarhul a oferit mai multe exemple de sfinți, printre care și cuvioasa Teodora de la Sihla, care au avut o situație financiară bună, dar care au lăsat cele materiale deoparte și au ales să îl urmeze pe Hristos. Acești sfinți au înțeles, după cum a precizat Preasfinția Sa, „că nestricăciunea se dobândește prin urmarea lui Dumnezeu”.
„Ei au preferat mai mult dragostea lui Dumnezeu decât iubirea față de toate lucrurile trecătoare care adeseori ne amăgesc, ne răpesc timpul și viața, de aceea sărbătoarea unor sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu, cum este și sărbătoarea Sf. Teodora de la Sihla, ne îndeamnă să urmăm această fericită cale pe care ea ales-o, adică a slujirii lui Dumnezeu.
Daruri și distincții
La finalul Sfintei Liturghii oficiate de Preasfințitul Părinte Timotei în lăcașul de cult binecuvântat recent, cei care au avut un aport important în construirea lăcașului de cult au primit distincții de vrednicie.
Principalul ctitor, Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea, a primit „Ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena pentru mireni”.
Ierarhul a rugat-o pe Sfânta Teodora de la Sihla să răsplătească celor care s-au implicat în construirea lăcașului de cult, în special autorităților locale, și a semnalat credincioșilor parohiei c㠄au primit această biserică de la Dumnezeu ca dar prin oameni”.
Piatra de temelie pentru actualul lăcaș de cult a fost așezată în anul 2013. Lucrările de construcție s-au încheiat în luna iunie a anului 2018.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 587, Ultimul acces: 2026-08-18 05:56:28