Episcopul Ieronim îndeamnă să fim rugători precum a fost Sfântul Ilie[2018-07-20]de Florin NicolaieÎn omilia rostită vineri, 20 iulie, la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia, Preasfințitul Părinte Ieronim a îndemnat credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie să fie rugători pe cât se poate precum a fost Sfântul Ilie. Slujirea în lăcașul de cult din Sinaia a Episcopului vicar patriarhal, Ieronim Sinaitul, a fost ocazionată de hramul bisericii Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. În predica sa, ierarhul l-a oferit ca model pe prorocul din Tesba Galaadului, spunând că avem de învățat lucruri deosebite din viața lui. Să căutăm să ducem o viață curată, prin respectarea nu numai a celor 10 porunci, ci prin respectarea poruncilor evanghelice ale Mântuitorului și în special a poruncii iubirii de Dumnezeu și de aproapele, pentru că Iisus a spus că în această poruncă se cuprinde toată legea și toți proroci. Preasfinția Sa a evidențiat caracterul profetic al sfântului prin faptul că el provenea din aceiași seminție a primilor profeți ai poporului Israel. Sfântul Proroc Ilie este descendent din seminția lui Moise și Aaron, iar Moise a fost primul dintre prooroci, al doilea fiind fratele său, Aaron, care era primul dintre arhierei, arhiereu al Vechiului Testament și închipuire a Arhiereului Celui Veșnic, Iisus Hristos, a spus ierarhul. Episcopul Ieronim subliniat că în vremea profetului Ilie, poporul a devenit practicant al cultului lui Baal, iar pentru a combate aceste practici idolatre, Dumnezeu a lăsat instituția profeției. Instituția profeției a devenit un instrument special prin care Dumnezeu a vestit poporului ales nu numai de venirea în lume a lui Mesia, ci i-a și chemat, de la regi până la oamenii de rând, la păstrarea legii, la respectarea celor 10 porunci. În acest sens, ierarhul a relatat episodul din Vechiul Testament când Sfântul Proroc Ilie s-a înfățișat în fața regelui Ahab și l-a mustrat pentru toate nelegiuirile, pentru lepădarea de Dumnezeu, pentru confuzia spirituală, pentru marasmul moral în care trăiau. Preasfinția Sa a încredințat credincioșii că Sfântul Ilie nu s-a înălțat la Ceruri prin puterile lui proprii, deși a fost un mare proroc, ci el a fost binecuvântat de Dumnezeu să fie proroc al celei de-a doua veniri a Mântuitului Iisus Hristos. La finalul predicii, făcând referire la ridicarea la ceruri a Sfântului Ilie, Ierarhul a evidențiat că la plecarea din lumea aceasta nu luăm cu noi nimic decât lucrarea duhovnicească pe care am realizat-o, adică faptele credinței. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a oficiat slujba parastasului pentru ctitorii lăcașului de cult. Ierarhul a acordat părintelui paroh, Nicolae Daniel Coțoapă, ordinul Sanctus Stefanu Magnus. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1963, Ultimul acces: 2026-08-15 07:12:45
|
Timp total: 0.04s...
[]:1