Biserica „Soborul Maicii Domnului” | PS Timotei Prahoveanul a sfinţit racla în care au fost aşezate moaştele Sf. Cuv. Efrem cel Nou[2018-03-17]de Iulian DumitraşcuBiserica Parohiei Soborul Maicii Domnului din sectorul 3 al Capitalei a primit sâmbătă un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou. Acesta a fost aşezat într-o raclă ce a fost sfinţită de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sfântul odor a fost adus de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Bulgare, condusă de Părintele vicar Dobre Ivanov. În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Timotei Prahoveanul a apreciat că Sfântul Cuvios Efrem cel Nou este cinstit „pentru numeroasele daruri pe care le face, prin milostivirea lui Dumnezeu, celor credincioşi”. Fragmentul din moaştele Sfântului „va rămâne la această biserică pentru a o ocroti, pentru a-i ajuta pe credincioşii care au nevoie de milostivirea lui Dumnezeu în cazurile dificile ale vieţii lor”, a mai spus Preasfinţia Sa. Biserica Soborul Maicii Domnului a fost construită în cartierul bucureştean Balta Albă, în zona Pieţei Titan II – Miniş, sub coordonarea preotului paroh Buşe Dumitru Valentin. Cel de-al doilea hram al lăcaşului de cult este Sfântul Nicodim de la Tismana. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 861, Ultimul acces: 2026-11-06 00:28:53
|
Timp total: 0.04s...
[]:1