IPS Andrei: Să încercăm ca până la Paşti să fim un pic mai buni decât am fost la începutul Postului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IPS Andrei: Să încercăm ca până la Paşti să fim un pic mai buni decât am fost la începutul Postului

[2018-03-22]
de Sorin Ioniţe

„Să încercăm şi noi ca până ajungem la Paşti să fim un pic mai buni decât am fost la începutul Postului Mare” i-a încurajat Mitropolitul Andrei pe credincioşii prezenţi miercuri seară la slujba Canonului Mare în Catedrala din Cluj-Napoca.
În cuvântul rostit după oficierea Deniei, ierarhul a îndemnat la rugăciune şi priveghere, urmând exemplelor oferite de Sfântul Andrei Criteanul în Canonul Mare:
„Denia Canonului celui Mare ne predispune la rugăciune, la priveghere şi la meditaţie. Canonul Sfântului Andrei ne îndeamnă la pocăinţă, la îndreptare, la apropiere de Dumnezeu. Tot canonul acesta este un îndemn spre pocăinţă iar un exemplu este Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca. Viaţa ei este pilduitoare pentru pocăinţa omului păcătos. Şi care nu suntem oare păcătoşi?” a continuat Înaltpreasfinţia Sa.
După ce le-a relatat pe scurt viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, Părintele Mitropolit i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi în număr mare la slujbă, să îi urmeze exemplul şi fiecare să încerce să îşi îndrepte viaţa.
Potrivit site-ului oficial al Eparhiei, slujba a fost oficiată de IPS Andrei împreună cu un sobor format din părinţi profesori ai celor două şcoli teologice din municipiu şi slujitori ai Catedralei. Răspunsurile au fost oferite de Corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6385, Ultimul acces: 2026-11-07 16:26:03