5 ani de la beatificarea Mons. Vladimir Ghika marcaţi la Ploieşti[2018-03-15]Parohia romano-catolică din PloieştiDuminică, 11 martie 2018, în comunitatea catolică din Ploieşti a fost adusă relicva cu un fragment din coroana de spini a Domnului Isus Cristos. Aceasta a fost folosită deseori de Fericitul Vladimir pentru a săvârşi minuni încă din timpul vieţii. Sfintele Liturghii au fost prezidate de părinţii invitaţi: pr. Francisc Ungureanu, postulator al Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika, şi pr. Emil Moraru, responsabil cu Şcoala Credinţei. Aceştia i-au îndemnat pe credincioşi să se bucure, căci Mântuitorul ne oferă marele său dar. Primind darul făcut cu iubire nouă de Dumnezeu, să nu uităm să celebrăm „Liturgia aproapelui” interesându-ne cum putem să acţionăm drept în societate. Toată această bucurie s-a concretizat la sfârşitul Sfintelor Liturghii, primind binecuvântarea finală cu relicva folosită de Fericitul Vladimir şi apoi având posibilitatea de a o venera în particular. La sfârşitul zilei i-am mulţumit împreună Domnului pentru această frumoasă zi printr-un moment de adoraţie, scrie pr. Daniel-Gheorghiţă Benchea pentru Angelus.com.ro. Postulatura cauzei de canonizare Fericitului preot martir propune parohiilor o reînnoită întâlnire cu acesta. Împreună cu Şcoala Credinţei din ARCB este aprofundată „Liturgia aproapelui” lui Vladimir Ghika în strânsă legătură cu invitaţia Papei Francisc de a aprofunda Doctrina Socială a Bisericii – cu DOCAT. Cu această ocazie parohiile au ocazia de a primi binecuvântarea cu preţioasa relicvă din Coroana de Spini a Mântuitorului, pe care a folosit-o şi Monseniorul Ghika. Până acum au beneficiat de această iniţiativă parohiile Sf. Tereza, Cioplea şi Sf. Elena din Bucureşti, şi cea din Ploieşti; urmând Buzău duminică, 18 martie a.c. Vor mai fi programări, mai ales în provincie, completează pr. Francisc Ungureanu, postulatorul Cauzei de canonizare a Fericitului Vladimir Ghika. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 929, Ultimul acces: 2026-11-09 02:38:29
|
Timp total: 0.04s...
[]:1