Caraş-Severin | La Moniom a avut loc un workshop dedicat familiei creştine - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Caraş-Severin | La Moniom a avut loc un workshop dedicat familiei creştine

[2018-03-07]
de Gheorghe Anghel

workshop3
Seminarul cu tema „Conştientizarea realităţii actuale în dezvoltarea inteligenţei copilului” a avut loc luni în Sala de festivităţi a Centrului de Tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Moniom. Workshop-ul a fost susţinut de de prof. univ. dr. Lavinia Popp şi prof. Nicoleta Marcu, directorul Casei Corpului Didactic Caraş-Severin.
Evenimentul s-a dovedit a fi unul de impact şi, totodată, extrem de necesar, deoarece mesajul transmis a fost unul foarte clar şi bine prezentat: protejarea şi sprijinirea familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, ţinând cont de dreptul constituţional şi obligaţia morală de a apăra familia de tendinţele societăţii moderne, care îi diminuează importanţa şi îi accelerează degradarea, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica Gabriela Şerban de la Centrul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului.
Potrivit temei, au fost prezentate şi dezbătute tipurile de inteligenţă, insistând pe inteligenţa spirituală/existenţială, pe creşterea şi educarea copiilor într-un mediu familial complet şi stabil, cu o mamă şi un tată, accentuând importanţa educaţiei de acasă, din familie, pentru că rolul esenţial în stimularea inteligenţei copilului îl au părinţii. Aceştia sunt cei mai importanţi deoarece, până la intrarea în şcoală, părinţii sunt singurii care îi pot contura şi gestiona activităţile prin care un copil poate fi educat şi stimulat cognitiv.
De asemenea, a fost tras un semnal de alarmă cu privire la tendinţele tot mai pregnante de a promova, într-un mod agresiv chiar, identitatea de gen ca „ofertă educaţională” pentru elevii români.
Un număr important de participanţi au fost tineri: studenţi şi masteranzi ai Facultăţii de Asistenţă Socială a Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa. Încântaţi de temă, au fost prezenţi părinţi, dascăli, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile, ai unor ONG-uri şi instituţii de cultură şi asistenţă socială din judeţ.
Întâlnirea a fost organizată de Coaliţia pentru familie, reprezentată în judeţul Caraş-Severin de către dna. prof. Lavinia Popp, iar moderatorul întâlnirii a fost părintele inspector Mihai Ciucur, priceputul şi inimosul coordonator al Centrului gazdă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 887, Ultimul acces: 2026-11-08 15:24:10