Biografiile a 24 sfinţi iconari publicate într-un volum la Editura Cuvântul Vieţii[2018-03-08]de Sorin IoniţeVolumul Vieţile Sfinţilor iconari este cea mai recentă apariţie la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Avându-l ca autor pe Părintele Diacon Dan Cozea, lucrarea prezintă vieţile a 24 de sfinţi cunoscuţi în istoria Bisericii Ortodoxe pentru icoanele şi bisericile pictate de-a lungul vieţii lor. Volumul beneficiază de un aport semnificativ imagistic prin includerea desenelor realizate de Dna Camelia Munteanu, pictor bisericesc autorizat, şi este realizat în condiţii grafice excepţionale. În Nota introductivă a volumului, Părintele Dan Cozea afirmă următoarele: „O lectură atentă a vieţilor sfinţilor iconari arată că iconografia este o chemare specială a lui Dumnezeu şi o slujire în Biserică, nedespărţită de viaţa duhovnicească. Efortul personal al iconarului are două axe: cea a însuşirii tehnicii sau artei iconografiei şi cea a curăţirii de patimi a sufletului. În viaţa Sfântului Alipie Iconarul se spune că «a reuşit ca în viaţa lui să îmbine, în mod desăvârşit, lucrul mâinilor cu lucrarea duhovnicească, fără să dea mai multă importanţă picturii în dauna rugăciunii şi a petrecerii în Domnul»”. „Hagiografia şi imnografia dau mărturie despre faptul că pe măsură ce se curăţau de păcat şi dobândeau virtuţile, iconarii primeau de la Dumnezeu harul de a întipări în icoane expresia tuturor virtuţilor şi harismelor, pe care sfinţii zugrăviţi le dobândiseră în timpul vieţii lor pământeşti. După perioade lungi de nevoinţă, ajungând la vederea duhovnicească a lumii şi la contemplarea lui Dumnezeu, mâna iconarului reuşea să se supună inimii în care sălăşluia Domnul şi putea transpune în icoane, prin linie şi culoare, rodul contemplaţiei”. „Legătura dintre viaţa duhovnicească a iconarului şi iconografie, aşa cum o găsim exprimată în vieţile sfinţilor iconari, poate fi o chemare şi un model pentru toţi cei care se îndeletnicesc cu zugrăvirea icoanelor şi bisericilor. Lor le dedicăm această smerită carte”. Lucrarea poate fi achiziţionată în librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sectorul Cultural şi Comunicaţii Media Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 876, Ultimul acces: 2026-11-10 13:50:07
|
Timp total: 0.04s...
[]:1