Episcopii Ortodocşi din Germania s-au întrunit în şedinţă de lucru la Centrul Rus pentru Ştiinţă şi Cultură din Berlin[2018-03-09]de Aurelian IftimiuCentrul rus pentru ştiinţă şi cultură din Berlin a găzduit la începutul lunii martie şedinţa de lucru a Adunării Episcopilor Ortodocşi din Germania (OBKD), sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Augustin, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. Potrivit unui comunicat oficial, în timpul şedinţei de lucru de sâmbătă, 3 martie 2018, participanţii au discutat şi aprobat textul Scrisorii Pastorale a Adunării Episcopale cu ocazia Postului Mare. O altă temă de pe ordinea de zi a fost educaţia religioasă în şcolile gimnaziale din mai multe landuri federale, precum şi instructajul şi dezvoltarea profesională a profesorilor de religie. Pornind de la referatul prezentat de Părintele Constantin Miron, membrii Adunării Episcopale au discutat aspecte legate de natura şi dinamica dezvoltării relaţiilor intercreştine şi au subliniat nevoia menţinerii contactelor de lucru cu reprezentanţii confesiunilor creştine tradiţionale. Aceasta a fost prima dată când Arhiepiscopul Tihon de Podolsk, noul conducător al Eparhiei Ortodoxe Ruse de Berlin, a luat parte la şedinţa OBKD. În cuvântul său de salut, Arhiepiscopul rus a spus că „împreună alcătuim un singur popor al lui Dumnezeu, moştenirea lui Hristos, Biserica Sa. Trebuie să ne rugăm unii pentru alţii ca să fim părtaşi bucuriei pe care ne-o oferă Domnul aici pe pământ şi în veşnicie”. „Astăzi, în condiţiile relaţiilor internaţionale complexe, menţinerea contactului şi comunicarea între arhipăstori, clerici şi credincioşii eparhiilor ortodoxe necesită o importanţă deosebită. Acestea unesc oamenii care propovăduiesc o singură credinţă şi valori spirituale comune; oamenii care pot deveni liant între ţări, pot promova reconcilierea şi stabilirea bunelor relaţii”, a adăugat Arhiepiscopul Tihon potrivit site-ului Eparhiei ruse din Germania. „În lumea contemporană, Biserica este un factor important pentru unitatea popoarelor ortodoxe frăţeşti, care au primit lumina adevărului lui Hristos de la izvorul nesecat al bunei vestiri evanghelice”, a continuat Arhiepiscopul Tihon. La şedinţa de lucru OBKD au fost prezenţi: Mitropolitul Augustin al Germaniei (Patriarhia Ecumenică); Episcopul Vasile de Aristi (Patriarhia Ecumenică); Episcopul Bartolomeu de Arianz (Patriarhia Ecumenică); Arhiepiscopul Ioan de Palmyra (Patriarhia Antiohiei); Arhiepiscopul Tihon de Podolsk (Patriarhia Moscovei); Arhiepiscopul Agapit de Stuttgart (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor – ROCOR); Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord (Patriarhia Română); Episcopul Andrei de Austria, Elveţia şi Italia, administratorul temporar al Eparhiei ortodoxe sârbe din Germania (Patriarhia Sârbă); Alţi membri ai Adunării Episcopale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 827, Ultimul acces: 2026-11-05 03:41:55
|
Timp total: 0.04s...
[]:1