PS Ambrozie în Duminica a treia a Postului: „să ne asumăm şi să ne purtăm crucea vieţii noastre cu răbdare şi credinţă”[2018-03-11]de Gheorghe AnghelÎn cadrul Sfintei Liturghii oficiată duminică în noua catedrală episcopală din Giurgiu, Preasfinţitul Părinte Ambrozie i-a sfătuit pe credincioşi să îl urmeze pe Hristos şi să poarte cu răbdare şi credinţă crucea încercărilor, deoarece „Dumnezeu nu ne împovărează cu mai mult decât putem duce”. „Trebuie să Îl urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, să ne asumăm şi să ne purtăm crucea vieţii noastre cu răbdare şi credinţă, cu pace şi bucurie, aşa cum a purtat-o şi Hristos, făcându-se ascultător Părintelui Ceresc până la jertfa supremă. Calea Lui Hristos este calea Crucii şi Învierii”, a subliniat Preasfinţia Sa. Pornind de la îndemnul Mântuitorului care spune „oricine doreşte să Îmi urmeze Mie să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să Îmi urmeze”, Ierarhul a evidenţiat că Hristos Domnul ne îndeamnă să ne lepădăm de sine, să ne lepădăm de egoism, să facem voia Lui, luându-ne crucea pe umeri şi să-L urmăm. „Oricine va voi să îşi scape viaţa prin propriile sale puteri o va pierde, iar cine îşi va dărui viaţa Mântuitorului Iisus Hristos şi Evangheliei sale, acela şi-o va mântui. Aşadar, fiecare suntem chemaţi la mijlocul acestei perioade de nevoinţă şi rugăciune să ne purtăm crucea”, a afirmat PS Ambrozie. Tot astăzi, ierarhul a instalat pe părintele Iacob Lucian Cătălin în postul de preot slujitor la noua Catedrală Episcopală, oferindu-i cu acest prilej mai multe daruri. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2237, Ultimul acces: 2026-11-08 02:41:50
|
Timp total: 0.04s...
[]:1