Vernisaj dedicat lui Constantin Brâncuşi la Muzeul Satului | Evenimentul va avea loc în 16 martie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vernisaj dedicat lui Constantin Brâncuşi la Muzeul Satului | Evenimentul va avea loc în 16 martie

[2018-03-14]
de Gheorghe Anghel

„Constantin Brâncuşi- între Hobiţa şi Paris” este titlul vernisajului pe care Muzeul Naţional al Satului îl organizează vineri, 16 martie, în memoria artistului care a unit credinţa cu arta, naţionalul cu universalul şi efemerul cu eternul.
Evenimentul dedicat, de asemenea, eroilor neamului, va avea loc în foaierul H. H. Stahl începând cu ora 16:30. Expoziţia poate fi vizionată până în 16 aprilie.
Constantin Brâncuşi a trecut la Domnul în data de 16 martie 1957. Şcoala primară a urmat-o la Peştişani şi Brădiceni. După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii (1894 – 1898) vine la Bucureşti unde se înscrie la Şcoala Belle Arte.
Artistul părăseşte România în anul 1903, având ca destinaţie Franţa. Doi ani mai târziu, în anul 1905 este admis la cea mai importantă academie de arte plastice a vremii, École Nationale Supérieure des Beaux-Arts.
În anul 1906 expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon dĘĽAutomne, Paris. 8 ani mai târziu deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii, la Photo Secession Gallery din New York.
În 1937 primeşte comanda pentru Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, conceput ca un monument comemorativ închinat soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial, care avea trei părţi: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără sfârşit. Participă la mai multe expoziţii din Statele Unite şi de la Paris.
Ultima mare expoziţie personală a lui Brâncuşi a fost expusă în anul 1955 la Guggenheim Museum din New York, organizată de J.J. Sweney, cu 59 sculpturi, 10 guaşe şi desene. Tot în acel an participă la expoziţiile The Levin Collection de la Cranbrook Academy of Art, Bloomield Hills, Harry Winston Collection, Michigan Museum of Art şi Sculpture, Drawings and Paintings de la Curt Valentine Gallery din New York.
În data de 16 martie 1957, Constantin Brâncuşi trece la cele veşnice. Pe 19 martie, după slujba prohodirii, este înmormântat în Cimitirul parizian Montparnasse.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 970, Ultimul acces: 2026-11-07 03:53:15