Noua Zeelandă | A început construcţia bisericii româneşti din Auckland - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Noua Zeelandă | A început construcţia bisericii româneşti din Auckland

[2018-03-14]
de Gheorghe Anghel

Auckland
În Auckland, Noua Zeelandă, au început lucrările la noul locaş de cult al parohiei Sf. Ignatie Teoforul. Părintele Mircea Corpodean, protopopul Noii Zeelande şi parohul comunităţii româneşti, a anunţat pe pagina oficială de facebook a parohiei că în data de 12 martie, „după un lung şir de documente, proiecte, aprobări, planuri şi demersuri, a început, în mod concret să ia contur Biserica cea văzută„.
Primul utilaj greu pentru pregătirea terenului în vederea turnării plăcilor de beton pentru construirea sălii social-culturale, a bisericii şi amenajarea spaţiului de parcare al parohiei noastre a ajuns astăzi (12 martie – n.r.) pe terenul prevăzut executării acestui proiect, a spus părintele paroh.
În primă fază se va desfăşura etapa de pregătire a terenului pentru începerea construcţiei, demeres ce va costa 38.000 NZ$, fapt pentru care părintele paroh a cerut sprijinul comunităţii.
„Daca aveţi mai mult, dăruiţi mai mult; daca aveţi mai puţin, daruiţi mai puţin şi nu pregetaţi a vă alătura şi a vă număra printre ctitorii, sponsorii şi binefăcătorii acestui sfânt lăcaş. Vă mulţumim şi rugăm pe bunul Dumnezeu să vă răsplătească toată jertfa”, a spus pr. Mircea Corpodean.
În Auckland se află cea mai mare comunitate românească din Noua Zeelandă. Parohia „Sfântul Ignatie Teoforul” a fost înfiinţată la sfârşitul anilor 1970.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 963, Ultimul acces: 2026-11-08 00:11:12