Cardinalul Piacenza: Fără smartphone-uri în confesional[2018-03-06]ConfesionalSmartphone-urile şi în general tehnologia nu au ce să caute în confesional în mâna preotului care spovedeşte, riscând să îl distragă. Asupra acestui aspect a atras atenţia Cardinalul Mauro Piacenza, penitenţiar major. Acesta a avut astăzi o intervenţie la deschiderea celui de-al 29-lea curs despre forul intern, început astăzi până pe 9 martie la Palatul Cancelariei din Roma. „Sunt veşti despre unii duhovnici, ocupaţi să discute pe reţelele sociale în timp ce penitenţii se acuză. Acesta este un act foarte grav, pe care nu îmi este teamă să îl definesc «ateism practic», şi care arată fragilitatea credinţei duhovnicului în evenimentul supranatural de har care se trăieşte!”, a spus Cardinalul. Şi a adăugat: „Din păcate nu de puţine ori se primesc plângeri ale credincioşilor scandalizaţi de distragerea duhovnicului, neatent la cuvintele lor sau chiar ocupându-se cu altceva în timpul dialogului. Privitor la acest aspect, să îmi fie permisă o singură indicaţie, care este valabilă pentru toţi: nu se intră în confesional cu celularul pornit, cu atât mai puţin nu se utilizează în timpul colocviilor sacramentale.” Spovada este înainte de toate „ascultare”, pe lângă „întâlnire” cu Cristos, autentic „spaţiu de libertate”, ocazie pentru a găsi propria „vocaţie”. Aşadar o ocazie pentru toţi credincioşii, tinerii în mod deosebit, de a-şi vedea satisfăcute „nevoile multiple şi universale” ale oricărei persoane umane: „frumuseţe, dreptate, libertate, adevăr, iubire”. Duhovnicul este chemat aşadar să recunoască „«deschiderea inimii» celui care se apropie de Sacramentul Reconcilierii, mai ales dacă este tânăr”, luând în considerare şi că „cel care se apropie face o alegere liberă şi împotriva curentului”. De fapt, până cu jumătate de secol în urmă, afirmă penitenţiarul major, era aproape sigur „se apropiau de ceea ce mulţi definesc «Sacramentul dificil», prin simplă obişnuinţă sau condiţionare a contextului”. Astăzi, este incontestabil că, „nu mai există nimic care să invite cultural la reconcilierea sacramentală, dimpotrivă…” Cu atât mai mult duhovnicul trebuie să fie „într-o atitudine de profundă «preţuire a penitentului», care înseamnă a preţui desigur nu păcatul său, ci gestul de a se apropia de Sacrament, pentru a cere iertare de la Dumnezeu”. Pentru aceasta trebuie ţinut cont de o teză fundamentală: „Sacramentele sunt acţiune a lui Cristos şi a Bisericii”, remarcă prelatul; de aceea, „nu este imaginabil să se reducă Sacramentele la o simplă automanifestare a credinţei personale, aşa cum se întâmplă în anumite derive actuale ale speculaţiei teologice”. Îndeosebi Sacramentul Reconcilierii care numai în aparenţe are „ca protagonişti pe preot şi pe credincios, dar care, în realitate, este o întâlnire a penitentului cu Cristos însuşi”. O astfel de conştiinţă „va plăsmui trăsătura umană a duhovnicului” spre o caritate mai mare. În intervenţia sa, Cardinalul Piacenza a insistat asupra dimensiunii „dialogice” a structurii Sacramentului. Dialog care, din partea penitentului, se traduce în „momentul foarte delicat al acuzării” propriilor păcate; din partea duhovnicului, în ascultarea „fratelui mai slab şi sărac”. Ascultare „atentă, prudentă, din inimă, capabilă să perceapă nuanţele”, ascultare „profundă şi paternă a penitentului”: ea „este primul pas al acelui «miracol de schimbare» pe care Spovada îl determină”. Şi are ca rod autodisciplina, a spus Cardinalul, de aceea „ar trebui să fie mereu inserată generos într-un orar normal de activităţi săptămânale, şi precedat de câteva momente de reculegere profundă şi de rugăciune, cerând să devenim realmente capabili de ascultare, având conştiinţa dramatică a importanţei, uneori determinante, a medierii noastre umane”. Pentru tineri ascultarea este o necesitate fundamentală, insistă Cardinalul, luând în considerare „absenţa” în timpul nostru „a unor figuri capabile de ascultare autentică”. Tinerii, a spus el cu privirea îndreptată spre Sinodul din octombrie, „cu speranţele şi dezamăgirile lor, cu dorinţele lor şi contradicţiile lor şi fricile lor, au nevoie urgentă să fie ascultaţi, nu numai de cei de vârsta lor (admiţând că sunt capabili de ascultare), ci mai ales de adulţi adevăraţi, autoritari, primitori, prudenţi, capabili de o viziune unitară despre lume, despre om şi despre viaţă, capabili să fie pentru tineri puncte de referinţă trainice, afectiv semnificative şi existenţial determinante”. Adulţi „care să nu aleagă niciodată în locul tinerilor, ci care să ştie să le indice, în mod stabil şi raţional, ţinta şi drumul pentru a ajunge la ea, susţinându-i pe drumul, uneori anevoios, pe care fiecare trebuie să îl parcurgă personal”. Pentru aceasta, penitentul, în special cel tânăr, „are dreptul de a asculta, de pe buzele duhovnicului, nu opiniile personale ale unui om, oricât de pregătit ar fi cultural şi informat teologic, ci numai şi doar Cuvântul lui Dumnezeu”, „interpretat de magisteriul autentic”. (fragmente dintr-un material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru ITRC.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 913, Ultimul acces: 2026-11-01 05:40:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1