Cardinalul Tagle: Papa Francisc ne surprinde pentru că Dumnezeu îl surprinde (II)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Tagle: Papa Francisc ne surprinde pentru că Dumnezeu îl surprinde (II)

[2018-03-07]

Cardinalul Luis Antonio Gokim Tagle
Astăzi a apărut în librăriile din Italia cartea „Francisc. Papa primelor dăţi – Toate surprizele lui Bergoglio” (Francesco. Il papa delle prime volte – Tutte le sorprese di Bergoglio, Edizioni San Paolo, 264 pagini), de Gerolamo Fazzini şi Stefano Femminis. Postfaţa este un interviu cu Cardinalul Luis Antonio Gokim Tagle, fiind publicată anticipat de Vatican Insider şi tradusă de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro. Cardinalul Tagle este Arhiepiscop de Manila şi preşedinte al Caritas Internationalis şi al Federaţiei Biblice Catolice. Teolog de faimă mondială, a făcut parte din Comisia Teologică Internaţională. Autobiografia sa, scrisă cu Gerolamo şi Lorenzo Fazzini, se intitulează „Am învăţat de la cei din urmă” (Emi, 2016). Iată ultima parte a interviului.

– Papa Francisc a ales pentru el un nume angajant, care aminteşte de Sfântul din Assisi, „om al păcii”. S-a dedicat şi personal pentru a aplana conflicte deosebit de lungi şi dureroase, a lansat apeluri repetate pentru pacea în Siria, Sud Sudan, Congo… Deschizând Jubileul Milostivirii, a vizitat Republica Centrafricană în timp ce era în desfăşurare războiul civil. Ce mesaj încredinţează toate acestea Bisericii şi umanităţii?
– Papa Francisc este un vrednic succesor al ultimilor noştri Papi, care au fost „glasuri de pace” în lume. În magisteriul pontifical recent, amintim Pacem in terris (Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea), Populorum progressio (Fericitul Papă Paul al VI-lea), Sollicitudo rei socialis (Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea) şi Caritas in veritate (Papa Benedict al XVI-lea). Papa Francisc continuă să prezinte o Biserică ce împărtăşeşte bucuriile şi speranţele oamenilor şi propune drumul pe care îl deschide Isus pentru a construi pacea, făcut din adevăr, dreptate, iubire, milostivire, compasiune. Pacea este un dar al lui Dumnezeu. Dar trebuie să fie primit de noi toţi cu promptitudinea celui care se converteşte la căile Sale. Darul păcii lui Dumnezeu va fi irosit dacă nu abandonăm viziunile lumii şi acţiunile dezumanizante şi distructive, prin care bunurile şi resursele umane din lume sunt folosite pentru a distruge decât pentru construi.
– Cu atâtea gesturi şi alegeri inedite, Papa Francisc a adus un vânt de noutate în Biserică, unii spun chiar o „revoluţie”. Însă, există unii care cred că toate acestea sunt legate exclusiv de persoana sa, de identitatea sa particulară şi este – prin urmare – o reînnoire trecătoare, destinată să fie, într-un fel, „absorbită”. Nu este o atitudine periculoasă?
– Această întrebare mi-a fost pusă de multe ori. Aş răspunde aşa. Înainte de toate, fiecare Papă poartă personalitatea sa, istoria sa personală, cultura şi formarea sa în modul său de a exercita slujirea petrină. Este periculos pentru Biserică a avea un Papă „generic” care ajunge să nu fie personal. Deci este normal şi se aşteaptă ca fiecare Papă să contribuie cu ceva specific la papalitate pentru că este o persoană unică. În al doilea rând, este important a se căuta rădăcinile sau fundamentul gesturilor şi alegerilor Papei Francisc înainte de a utiliza etichete precum „revoluţionare”. În lectura cuvintelor sale, a gesturilor sale şi a alegerilor sale pe care o fac eu, pot spune că sunt înrădăcinate în învăţăturile fundamentale ale Bibliei, în mărturia martirilor şi a sfinţilor, în cea mai amplă experienţă spirituală, teologică şi pastorală a Bisericii şi în învăţăturile Conciliului Vatican II. Este ceea ce am afirmat în unele interviuri; îl consider pe Papa Francisc ca o persoană care păstrează o tradiţie fundamentală mai antică. „Schimbarea” pe care o propune ne invită să fim fideli faţă de o tradiţie mai amplă pe care poate că am uitat-o din cauza unei memorii selective şi înţepenite.
– Din punctul Dvs de vedere care este schimbarea cea mai angajantă în care se dedică Papa Francisc şi domeniul în care întâlneşte rezistenţe mai mari?
– Pentru Biserică, schimbarea de priorităţi, de direcţii, modalităţi de abordare şi instituţii trebuie să se nască şi trebuie să fie însoţită de reînnoirea minţilor, inimilor, persoanelor, relaţiilor şi acţiunilor după mentalitatea lui Isus Cristos, aşa cum este mărturisită în viaţa, în rugăciunea şi în misiunea Bisericilor de-a lungul istoriei. Papa Francisc realizează toate acestea pe deplin. Din istorie am învăţat că persoanele care promovează schimbarea trebuie să rămână umile, răbdătoare şi gata să îi asculte mai ales pe cei care opun rezistenţă schimbării sau au o idee diferită despre ea. Nimeni nu poate pretinde că a îmbrăţişat pe deplin mentalitatea lui Cristos. Toţi avem nevoie să fim transformaţi în Cristos. Cred că acesta este spiritul cu care şi Papa Francisc afirmă că este un păcătos care are nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. În timp ce el cere o schimbare în Biserică, cere şi rugăciunile noastre ale tuturor şi îi cere lui Dumnezeu să fie milostiv cu el.
– Sinodalitate şi colegialitate au fost două „cuvinte de ordine” fundamentale pentru Papa Bergoglio. Sunt alegeri de acum receptate de toată Biserica sau nu?
– Încă o dată trebuie reafirmat că sinodalitate şi colegialitate nu sunt „invenţii” ale Papei Francisc. Au fost consacrate în marea tradiţie a Bisericii şi lor le-a fost dată multă relevanţă la Conciliul Vatican II. Fericitul Papă Paul al VI-lea a instituit Sinodul Episcopilor în timpul Conciliului Vatican II aşa încât să aibă o experienţă instituţionalizată de drum împreună (sinodalitate), pentru Bisericile locale şi Episcopi ca un corp stabil sau colegiu (colegialitate) cu şi sub Episcopul de Roma drept cap vizibil al colegiului episcopal. Incluse în realizarea sinodalităţii şi a colegialităţii sunt reforma Curiei Romane, rolul Conferinţelor Episcopale naţionale, regionale şi continentale, diferitele consilii diecezane şi parohiale care invită la o participare mai amplă a credincioşilor laici. La peste 50 de ani după Conciliul Vatican II, toate aceste iniţiative trebuie să fie revizitate pentru a afirma semnificaţia lor permanentă şi a le reforma pe baza lecţiilor oferite de experienţele trecute şi de provocările din timpul nostru.
– A fost numit „Papa surprizelor”. Dar lui însuşi îi place să amintească tuturor că Dumnezeu ne precedă pe drum şi că trebuie să ne lăsăm surprinşi de El. Cum trebuie înţelese aceste cuvinte?
– Este numit „Papa surprizelor” pentru că este atent la ceea ce se întâmplă oriunde s-ar afla el. Aceasta nu înseamnă că nu are un proiect. El şi colaboratorii săi lucrează mult pentru a pregăti întâlniri, conferinţe, vizite pastorale, etc. Dar nu este prizonier al unui plan. Dacă Dumnezeu îi arată ceva ce trebuie să fie înfruntat şi integrat într-un proiect pregătit, Papa Francisc nu ezită să lase deoparte planul său. Aceasta este capacitate de atenţie, contemplaţie în acţiune, agilitate, libertate de răspuns. Papa Francisc ne surprinde pentru că Dumnezeu îl surprinde.
– Papa nu încetează să cheme toată Biserica la urgenţa de a trăi şi a vesti „bucuria Evangheliei”. De ce este aşa de important?
– Motivul pentru care există Biserica, motivaţia sa de a fi, este să îl vestească pe Isus, Vestea Bună în persoană. Însă Biserica poate întreprinde această misiune cu bucurie numai dacă îl vede constant, îl ascultă şi îl atinge pe Isus care este mereu cu ea. „Voi fi cu tine până la sfârşitul timpurilor”, ne-a promis Isus. El este cauza bucuriei noastre şi a zelului pentru care ne dedicăm în misiune.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 928, Ultimul acces: 2026-11-07 17:46:08

Timp total: 0.04s...

[]:1