Vaticanul confirmă vizita papală în naţiunile baltice[2018-03-09]Papa FranciscZvonul privind o vizită papală în ţările baltice, care circula de luni de zile, a fost confirmat vineri de Vatican, care a anunţat oficial că Papa Francisc va vizita în Estonia, Letonia şi Lituania, în luna septembrie a.c. Conform comunicatului din 9 martie, Sfântul Părinte va călători în cele trei naţiuni între 22 şi 25 septembrie, vizitând oraşele Vilnius şi Kaunas în Lituania, Riga şi Aglona în Letonia şi Tallin în Estonia. Logoul şi motoul vizitelor au fost făcute publice împreună cu datele călătoriei. Actualmente nu există un program oficial al vizitei, dar se aşteaptă să fie publicat în curând. Vizita Papei Francisc în septembrie va fi prima vizită papală în aceste ţări în ultimul sfert de secol. Va fi a doua oară când un Papă merge în statele baltice, la 25 de ani după ce Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a fost în cele trei ţări în septembrie 1993. Tema vizitei în Lituania este „Isus Cristos – Speranţa noastră”. Motoul vizitei în Letonia este „Arată-te ca Mamă”, în onoarea Fecioarei Maria, iar tema în Estonia este „Trezeşte-te, inima mea!” Fiecare ţară este predominant creştină, cu un amestec de catolici, protestanţi şi ortodocşi, astfel că vizita va avea fără îndoială şi un puternic accent ecumenic. Atât Estonia cât şi Letonia au mari populaţii luterane şi ortodoxe. Lituania, pe de altă parte, este predominant catolică, influenţată fiind legăturile istorice cu Polonia. Peste 75% din populaţia de aproximativ 3 milioane de lituanieni este catolică, în timp ce ortodocşii reprezintă circa 4% din populaţie. Letonia şi Estonia, în timp ce istoric sunt luterane, au devenit tot mai mult ne-religioase. În Letonia, luteranii reprezintă încă circa 34% din populaţia de doar 2 milioane, şi catolicii sunt 25%, în principal în partea estică a ţării. A treia Biserică, din punctul de vedere al mărimii, din această naţiune este Biserica Ortodoxă Letoniană. În Estonia, aproximativ 54% din populaţia de 1,3 milioane se declară ca ne-religioasă. Biserica Ortodoxă Orientală reprezintă aproximativ 16%, iar luteranismul aproape 10%. Vizita Papei Francisc va avea şi semnificaţie istorică pentru cele trei ţări, deoarece va avea loc în cadrul centenarului constituirii lor ca state independente. Până în anul 1917, Estonia, Letonia şi Lituania au făcut parte din Imperiul Rus. Ele şi-au câştigat independenţa în 1918, şi au rămas independente până în 1940, când au devenit parte a Uniunii Sovietice şi au îndurat dominaţia nazistă între anii 1940-1944. După anii de control nazist, s-au reîntors în Uniunea Sovietică în 1945, şi şi-au redobândit independenţa democratică în 1991. Sunt membre ale Uniunii Europene începând din 2004. Sf. Papă Ioan Paul al II-lea a avut în mod special la inimă Lituania, şi la scurt timp după alegerea sa a declarat că „jumătate din inima mea se află în Lituania”. Capitala Lituaniei, Vilnius, este legată şi de imaginea Milostivirii Divine, fiind oraşul în care Sf. Faustina Kowalska a primit viziunile cu Isus cerându-i pictarea imaginii Milostivirii Divine, şi aici se află imaginea originală a Milostivirii Divine, faţă de care Papa Ioan Paul al II-lea a avut o devoţiune specială. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 898, Ultimul acces: 2026-11-08 08:40:10
|
Timp total: 0.05s...
[]:1