Interviu | Alexandra Nadane despre Marşul pentru viaţă: Nu milităm pentru interzicerea avortului, ci pentru schimbarea inimilor oamenilor şi forme practice de ajutor

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Interviu | Alexandra Nadane despre Marşul pentru viaţă: Nu milităm pentru interzicerea avortului, ci pentru schimbarea inimilor oamenilor şi forme practice de ajutor

[2018-03-01]

de Gheorghe Anghel

Alexandra Nadane
În cadrul unui interviu acordat Agenţiei de ştiri Basilica, Alexandra Nadane, cea care şi-a dedicat aproape întreaga viaţă acestei cauze, a vorbit despre scopul adevărat al „Marşului pentru viaţă” şi despre mesajul pe care această acţiune îl transmite societăţii contemporane. „Nu milităm pentru interzicerea avortului, ci pentru schimbarea inimilor oamenilor şi forme practice de ajutor”, spune Alexandra Nadane, preşedintele Asociaţiei studenţi pentru viaţă, organizatorul marşului.
De asemenea, ea a subliniat faptul că „marşul este neconfesional şi apolitic, dar uneşte oameni de toate confesiunile şi susţinători ai diferitelor doctrine politice, care înţeleg că o societate se dezvoltă în măsura în care protejează viaţa fiecărui membru al ei”.
Alexandra Nadane a semnalat şi un obiectiv major al marşului, şi anume înfiinţarea în fiecare judeţ a cel puţin un centru de consiliere şi sprijin dedicat femeilor în criză de sarcină.
„Doar în acest mod se poate oferi sprijin concret”, a avertizat Alexandra Nadane evidenţiind că „unul dintre motivele pentru care oamenii merg la Marş este că îşi doresc ca societatea să se mobilizeze şi să creeze instrumente de sprijin pentru femeile în criză de sarcină”.
De asemenea, Alexandra Nadane vorbeşte despre sprijinul pe care trebuie să îl acordăm femeilor aflate în criză de sarcină, atrage atenţia că „avortul este o traumă pentru femeie şi este pierderea vieţii pentru copil”, iar despre alegerea aducerii pe lume a unui prunc venit în mod neaşteptat spune că este „un act de eroism”.
Vă prezentăm interviul integral:
Basilica.ro: Sunteţi un adevărat ambasador al luptei pentru viaţă în România. Care a fost cea mai mare satisfacţie, dar şi cea mai mare dezamăgire în această privinţă?
Alexandra Nadane: Mă bucur de fiecare activitate pro-viaţă în care mă implic. Orice lucru care sprijină viaţa, oricât de mic, aduce o împlinire, pentru că îi ajută pe ceilalţi. Sunt entuziasmată de oamenii pe care îi întâlnesc la trainingurile pro-viaţă. Mă bucură energia şi curiozitatea tinerilor fiindcă asta îi ajută să se formeze, să dăruiască şi să aleagă binele în viaţă. Sunt întâlniri importante la finalul cărora oamenii încep să construiască lucruri frumoase în comunităţile lor.
Dar cred că cel mai mult mă bucură îmbrăţişarea de la finalul unei discuţii cu o femeie în criză de sarcină care cere ajutor pentru că i s-au închis toate uşile. Acolo e cea mai mare provocare, să reuşim să oferim încredere, încurajare, putere unei femei care vrea să aleagă viaţa, dar i se pare că se luptă cu morile de vânt.
Uneori femeile în criză de sarcină ajung să ceară ajutor după ce şi-au pierdut orice nădejde, de aceea e foarte importantă munca de a le ajuta să-şi recapete încrederea şi să privească viitorul cu seninătate. În multe cazuri află târziu că există soluţii şi că pot primi sprijin, aşa că un „mulţumesc” spus cu pace la final sau gândul că „mă bucur că mă ajutaţi să nasc acest copil” reprezintă cea mai mare fericire.
În ceea ce priveşte dezamăgirile, acestea nu provin din mediul exterior, chiar dacă uneori mă lovesc de multe dificultăţi care nu sunt uşor de depăşit. Mă dezamăgesc situaţiile în care nu reuşesc să valorific potenţialul real al unor contexte, momentele dificile pe care le-aş fi gestionat mai bine dacă aş fi avut mai multă experienţă şi aş fi ştiut anumite lucruri, greşelile şi minusurile personale care riscă să influenţeze rezultatele şi relaţiile cu cei din jur. Lucrez la asta în fiecare zi, conştientă fiind că atât binele cât şi răul sunt iradiante. Nu există un bine care să mă ajute doar pe mine şi un rău care să nu-i afecteze pe ceilalţi.
Basilica.ro: Când a început această implicare pentru viaţă? Care a fost momentul care a declanşat lupta pentru această cauză?
A.N.: Am ştiut dintotdeauna că ceea ce se află în pântecele mamei este un copil. Cred că toţi ştim asta în adâncul sufletului nostru, dar în timpul crizei de sarcină vestea neaşteptată şi incertitudinile legate de viitor biruiesc această realitate. Când am intrat în clasa a IX-a aveam o dorinţă foarte puternică de a face lucruri care să-i ajute pe cei din jur. Atunci am descoperit un gând al lui Albert Einstein: „Doar o viaţă trăită pentru ceilalţi e o viaţă care merită trăită”. Einstein a trăit după acest principiu, iar aceste cuvinte m-au ghidat până am întâlnit oameni deosebiţi care m-au sprijinit să merg pe acest drum.
M-am implicat în diferite proiecte şi organizaţii până într-o zi în care, fiind coordonator media la o asociaţie, am primit un mail de la o tânără de 24 de ani. Scria că este însărcinată, îşi doreşte copilul, dar de două luni părinţii o presează continuu să facă avort şi a ajuns la capătul puterilor. Mesajul se încheia cu apelul disperat că dacă nu o ajută nimeni va fi nevoită să facă avort, deşi nu-şi doreşte.
Când mi-am anunţat superiorii am fost şocată de reacţia lor. Au spus că organizaţia nu poate ajuta, că se adresează oamenilor cu alte tipuri de probleme şi să ignor mesajul. Prima întrebare a fost: „O să pot trăi cu faptul că am ignorat această cerere de ajutor?”. Şi cum răspunsul a fost nu, am sunat-o repede şi i-am propus să ne vedem. Când ne-am întâlnit i-am spus două lucruri: „orice s-ar întâmpla, de acum încolo te voi ajuta cu tot ce voi putea. Poţi să mă consideri sora ta.”. Iar al doilea a fost: „este posibil să se liniştească lucrurile cu părinţii, să te împaci cu prietenul, dar viaţa acestui copil nu o vei putea recupera niciodată”.
A fost un moment emoţionant. Era prima dată când întâlnea pe cineva care a încercat să o încurajeze. M-a îmbrăţişat şi mi-a spus că va păstra copilul. M-am bucurat, dar apoi m-am gândit că dacă se va întoarce acasă e posibil ca părinţii să o preseze în continuare să facă avort, iar ea să nu mai aibă puterea să ceară ajutor. Din acest motiv am întrebat-o dacă este de acord să merg cu ea acasă să vorbesc cu părinţii ei şi a fost de acord.
Când am ajuns părinţii au început să spună că nu o pot lăsa să păstreze copilul deoarece nu are unde să stea, nu au ce să-i ofere, nu are asigurare medicală, nu are bani de investigaţii etc. Am încercat să-i liniştesc rugându-i să facă o listă cu lucrurile de care au nevoie ca să păstreze copilul. Am luat lista, m-am uitat în ochii lor şi le-am spus: „Aveţi încredere! Vă voi ajuta cu tot ce este aici, numai lăsaţi-o pe fiica dumneavoastră să păstreze copilul”. Dumnezeu a făcut să se întâmple un miracol şi m-au crezut. Din acel moment au început să se bucure că li se va naşte un nepot, să se întrebe dacă este băiat sau fată, ce nume îi vor pune, ce naş îi vor alege.
Când m-am întors acasă am început să caut soluţii, deoarece eu sau familia mea nu am fi putut să o ajutăm cu tot ce avea nevoie. În cel din urmă am scris un articol pe blog şi am sperat că va vedea cineva care va putea să o ajute.
A doua zi a sunat o doamnă care a vrut să ajute cu un medic care să-i supervizeze sarcina, apoi, într-un timp destul de scurt, au apărut mulţi oameni care au oferit sprijin. Tânăra a născut, s-a căsătorit cu tatăl copilului, părinţii ei s-au liniştit, iar acum mai au încă doi copii. Acela a fost momentul care mi-a schimbat viaţa. Am înţeles că pentru foarte multe femei în criză de sarcină e important să li se ofere puţin sprijin pentru ca viaţa lor să se schimbe în bine şi să-şi poată naşte copiii.
Basilica.ro: Ne puteţi spune care este numărul persoanelor pe care le-aţi ajutat să treacă peste momentele dificile şi să aleagă viaţa prin intermediul Asociaţiei Studenţi pentru viaţă şi acum, mai nou, cu ajutorul Centrului Sfânta Alexandra Împărăteasa.
A.N.: În ultimii 8 ani, de când am început să mă implic în activităţi pro-viaţă, am întâlnit sute de femei care au trecut prin criza de sarcină şi mulţi oameni care s-au implicat şi le-au sprijinit.
Nu ne-am propus să contorizăm cifrele din două motive. Nu putem spune niciodată că cineva a ales viaţa şi a avut puterea să ducă sarcina la bun sfârşit exclusiv datorită nouă. Al doilea motiv este că anumite activităţi, mărturii sau mesaje ajung la persoane în criză de sarcină, le ajută, reuşesc să-şi ducă sarcina la bun sfârşit, iar noi nu aflăm niciodată de ele. Cu atât mai mult nu se pot contoriza schimbările de mentalitate, numărul oamenilor care au fost informaţi şi mai târziu au ales viaţa sau al celor care au trecut de la o atitudine pasivă la implicarea în activităţi pro-viaţă concrete.
La Centrul de consiliere Sfânta Alexandra există o evidenţă clară pentru că este un centru social. Din octombrie 2017 până în prezent sunt 20 de cazuri care au primit servicii de consiliere psihologică şi asistenţă socială.
Basilica.ro: În anul 2008 a avut loc prima ediţie a marşului pentru viaţă, la Timişoara. Aţi fost implicată în acest proiect? Ne puteţi oferi mai multe detalii?
A.N.: În 2008 aveam 15 ani. Eram în clasa a X-a la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”. Eram preşedintele comisiei „Avocatul Elevului” din cadrul Consiliului Municipal al Elevilor din Bucureşti unde încercam, alături de ceilalţi colegi care reprezentau alte licee din Bucureşti, să găsim soluţii la problemele elevilor, să mediem relaţiile dintre cadre didactice şi elevi, să ajutăm elevii afectaţi de diferite abuzuri.
În acelaşi an început pregătirea pentru obţinerea unei certificări în cadrul programului Liderii Mileniului III, care m-a ajutat să susţin în următorii doi ani traininguri de comunicare, lucru în echipă şi negocieri pentru elevii de liceu. Tot atunci am aflat şi de activităţile umanitare ale Crucii Roşii Filiala Sector 3, unde am coordonat până în 2010 departamentele Social şi Media.
În acea perioadă nu ştiam absolut nimic despre mişcarea pro-viaţă, despre organizaţii pro-viaţă şi despre Marşul pentru viaţă, dar încercam să-i ajut pe cei care aveau nevoie prin mijloacele pe care le aveam la îndemână. Desigur, mereu existau dezbateri cu colegii pe diferite teme şi aveam valori clare. Eram pro-viaţă fără să ştiu că există organizaţii pentru viaţă.
Lucrurile s-au schimbat în 2010 când am întâlnit-o pe tânăra în criză de sarcină de care am povestit anterior, însă n-a mers chiar totul în linie dreaptă. Am simţit o chemare foarte puternică de a face ceva care să le ajute pe femeile în criză de sarcină. Tocmai văzusem cât de mare e nevoia, dar nu ştiam ce aş putea să fac, unde şi cu cine. Apoi am cunoscut o familie tânără care m-a ajutat să ajung la Valea Plopului şi să văd ce lucruri frumoase a făcut Părintele Nicolae Tănase pentru mame şi copii.
Iniţial am vrut să rămân acolo să ajut, dar Părintele m-a convins că e nevoie să fac ceva în Bucureşti. Au urmat trei ani de căutări, documentări, discuţii cu oameni din mediul pro-viaţă, cunoaşterea organizaţiilor pro-viaţă din România, SUA şi alte ţări, înţelegerea nevoilor şi a problemelor cu care se confruntă tinerii.
Momentul în care mi-am dat seama că e nevoie de o organizaţie de studenţi pentru viaţă a fost când am scris un articol despre cuplurile care se destramă după avort şi am primit 25-30 de comentarii de la tinere din diferite oraşe ale ţării care spuneau că au rămas însărcinate, partenerii nu le susţin, le ameninţă, iar familiile spun că le vor da afară din casă. Atunci am înţeles că e nevoie de sprijin concret şi de informare, de activităţi constante, nu doar de a spune că avortul este o traumă pentru femeie şi este pierderea vieţii pentru copil.
În 2013 am fost implicaţi în organizare, iar din 2014 Studenţi pentru viaţă a organizat Marşului pentru viaţă în Bucureşti. Am început să sprijinim pe cât am putut, dar sistematic, organizarea Marşului pentru viaţă în cât mai multe oraşe din România şi Republica Moldova. Am propus ca Marşul pentru viaţă să încurajeze oamenii să fie solidari în jurul unei teme. În 2013 a fost o încercare, au fost trei teme, cea principală „Iubeşte-i pe amândoi!” şi două învecinate: „Iubeşte şi mama şi copilul!” şi „Asumă, ajută, adoptă!”. În anii următori, fiecare marş a avut o temă clară, un principiu pro-viaţă adresat tuturor: „Adopţia, o alegere nobilă” (2014), „Fiecare viaţă este un dar” (2015), „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie” (2016), „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine” (2017). În acest an, 2018, tema este „O lume pentru viaţă” (2018). Toate aceste teme reprezintă principii care ajută la identificarea soluţiilor care să rezolve problemele concrete ale crizei de sarcină.
Au fost foarte importante efortul şi implicarea celor care au organizat primul Marş pentru viaţă în 2008 şi al celor care au organizat în anii următori la Bucureşti, Iaşi, Satu Mare, Cluj şi în celelalte oraşe. Lucrurile s-au dezvoltat pe ceea ce au făcut înainte.
Două dintre cele mai importante propuneri făcute cu ocazia Marşului pentru viaţă, care au nevoie să fie implementate cât mai repede sunt: acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizaţii pentru femeia însărcinată, care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii, şi înfiinţarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită şi de sprijinul unui asistent social specializat în criză de sarcină şi de alte forme de sprijin potrivite nevoilor ei.
Considerăm că existenţa în fiecare judeţ a cel puţin un centru de consiliere şi sprijin dedicat femeilor în criză de sarcină este unul dintre obiectivele majore ale Marşului pentru viaţă. De ce? Pentru că doar în acest mod se poate oferi sprijin concret, iar unul dintre motivele pentru care oamenii merg la Marş este că îşi doresc ca societatea să se mobilizeze şi să creeze instrumente de sprijin pentru femeile în criză de sarcină.
Adaug că nu milităm pentru interzicerea avortului, ci pentru schimbarea inimilor oamenilor şi forme practice de ajutor.
Marşul este neconfesional şi apolitic, dar uneşte oameni de toate confesiunile şi susţinători ai diferitelor doctrine politice, care înţeleg că o societate se dezvoltă în măsura în care protejează viaţa fiecărui membru al ei.
Ultima statistică despre numărul avorturilor în România, pentru perioada 1958 – 2016 este 22.876.056 avorturi. Ultima estimare la nivel mondial ne plasează pe locul 5, iar Republica Moldova pe locul 6, în topul ţărilor cu cel mai mare procent de avorturi raportat la populaţie.
Basilica.ro: Cifrele care vorbesc despre numărul de avorturi din România sunt înfiorătoare. Vă rog să transmiteţi un mesaj tuturor persoanelor care se află într-o situaţie presantă şi sunt tentate să dea curs unui avort.
A.N.: Alegerea naşterii unui copil venit în mod neaşteptat este un act de eroism. Cu toate că este o alegere foarte grea, este cea mai frumoasă cale. Nimic nu se poate compara cu fericirea unei mame care a luptat din greu pentru viaţa ei şi a copilului, iar acum sunt bine amândoi.
Soluţiile care ajută cu adevărat sunt cele care ajută mama şi copilul să fie împreună şi să se bucure de viaţă. Greutăţile vor trece, dar vă veţi bucura de copil. E prea mare numărul celor care ar fi putut fi printre noi şi ar fi putut face lucruri bune în această lume, dar n-au primit şansa să se nască. La fel cum este foarte mare numărul femeilor afectate de această traumă. Sunt dureroase regretele femeilor care au făcut avort crezând că n-au de ales. Aveau, dar nu a fost cine să le sprijine!
Este important să ştiţi că există soluţii. Căutaţi o organizaţie sau un centru care sprijină femeile în criză de sarcină. Discuţia cu un consilier vă va ajuta să descoperiţi o mulţime de oportunităţi la care nu v-aţi gândit. Cereţi sprijinul celor din jur spunându-le prin ce treceţi.
Şi cred că atunci când o femeie în criză de sarcină se roagă lui Dumnezeu să o ajute, Dumnezeu îi va trimite „om” care să o ajute. Va lumina sufletul cuiva să se înmoaie văzând că în apropiere se află o femeie în criză de sarcină care are nevoie de ajutor. Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide! Dumnezeu vă iubeşte şi iubeşte copilul pe care îl purtaţi în pântec. E copilul Lui, pe care vi l-a încredinţat să îi purtaţi de grijă! Vă va ajuta să îi purtaţi de grijă, ba chiar vă va purta de grijă la amândoi!

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 1013, Ultimul acces: 2026-11-08 16:30:49

Timp total: 0.04s...

[]:1