Galaţi | Expoziţie foto-documentară dedicată Marii Uniri de la 1918 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Galaţi | Expoziţie foto-documentară dedicată Marii Uniri de la 1918

[2018-02-28]
de Iulian Dumitraşcu

În sala de expoziţii temporare Sergiu Dumitrescu a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, a fost vernisată marţi expoziţia foto-documentară Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari.
Evenimentul organizat de Muzeul eparhial în colaborare cu Muzeul Naţional Cotroceni şi Muzeul de Artă Vizuală Galaţi continuă seria manifestărilor culturale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în anul Centenarului Marii Unităţi Naţionale.
La vernisajul expoziţiei au participat IPS Casian, personalităţii ale vieţii culturale gălăţene şi brăilene, reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre didactice, elevi seminarişti, preoţi şi credincioşi din eparhie.
Expoziţia facilitează accesul publicului din cele două oraşe de la Dunăre şi nu numai la fondul documentar al Muzeului Naţional Cotroceni. Fotografiile expuse surprind imagini ale reîntoarcerii Suveranilor Români la Bucureşti, în luna decembrie a anului 1918, în fruntea trupelor române şi aliate, bucuria bucureştenilor care supravieţuiseră ocupaţiei germane, portrete ale oamenilor politici şi ale oamenilor simpli, martori la proclamarea Unirii de la Alba-Iulia, precum şi prezenţa reprezentanţilor Aliaţilor la Încoronarea din 1922.
Programul a fost deschis de corul mixt Camerata Juventus, format din elevi de la Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ap. Andrei şi de la Colegiul Naţional Costache Negri din Galaţi, printr-un mini-concert de cântări specifice Postului Mare şi un imn dedicat Centenarului Marii Uniri.
În cuvântul adresat celor prezenţi la eveniment, Chiriarhului Dunării de Jos a subliniat importanţa aducerii la Galaţi a unei astfel de expoziţii, evidenţiind că aceasta reprezintă „o pagină vie din istoria devenirii noastre în Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 şi deschide perspectiva unor alte manifestări culturale”.
Expoziţia va rămâne deschisă publicului până în 25 martie 2018.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1010, Ultimul acces: 2026-11-07 16:48:01