Papa Francisc a primit preşedinţia Bosniei şi Herţegovinei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc a primit preşedinţia Bosniei şi Herţegovinei

[2018-02-26]
În audienţă la Papa
Papa Francisc i-a primit sâmbătă în audienţă pe membrii preşedinţiei Bosniei şi Herţegovinei, cu care a vorbit despre bunele relaţii diplomatice dintre Sfântul Scaun şi statul balcanic, promiţând susţinerea dialogului constructiv şi a colaborării. Actuala preşedinţie este condusă de croatul bosniac Dragan Covic, liderul Uniunii Democrate Croate din Bosnia şi Herţegovina. La audienţă au fost prezenţi şi bosniacul sârb Mladen Ivanic şi bosniacul Bakir Izetbegović. Preşedinţia ţării constă din trei membri: unul bosniac şi unul croat, aleşi din Federaţie, şi un sârb ales din Republica Srpska. Împreună, aceştia servesc pe durata unui mandat de patru ani.

În timpul audienţei papale din 24 februarie 2018, care a avut loc în Palatul Apostolic, a avut loc un schimb cordial de opinii, dialogul concentrându-se asupra necesităţii promovării dialogului interreligios. Alte teme atinse au privit actualele provocări economice şi sociale cu care se confruntă zona balcanică şi necesitatea investiţiilor în noi proiecte economice care să garanteze un viitor pentru noile generaţii. S-a discutat despre posibilitatea promovării reformei şi a egalităţii efective între popoarele ce compun naţiunea, pentru a se face posibilă integrarea în Uniunea Europeană şi pentru a favoriza convieţuirea paşnică şi climatul de reconciliere între toate componentele societăţii. În Bosnia şi Herţegovina, 51% din populaţie este islamică, iar 46% creştină. Ortodocşii sârbi sunt cei mai numeroşi, urmaţi de romano-catolici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 971, Ultimul acces: 2026-11-05 02:03:24