Canoanele Bisericii Ortodoxe – ediţie bilingvă apărută la Editura Basilica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Canoanele Bisericii Ortodoxe – ediţie bilingvă apărută la Editura Basilica

[2018-02-19]
de Sorin Ioniţe

„Canoanele Bisericii Ortodoxe” au apărut recent în trei volume, în ediţie bilingvă (greacă şi română), la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
Vol. I: Canoanele Apostolice şi Canoanele Sinoadelor Ecumenice;
Vol. II: Canoanele Sinoadelor Locale;
Vol. III: Canoanele Sfinţilor Părinţi, Canoanele întregitoare şi Prescripţii canonice.
Traducerea a fost realizată de Răzvan Perşa, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Acesta spune în introducerea lucrării că „traducerea încearcă să adapteze textul canonic la standardele lingvistice, culturale şi teologice ale timpului nostru”.
Autorul subliniază faptul că „importanţa ediţiei actuale rezidă nu numai în încercarea de redare a canoanelor printr-o traducere cât mai apropiată de originalul grecesc, păstrând totuşi nivelul actual al limbii române, ci şi din elementele care compun această ediţie”. Este vorba de:
Introducerile la fiecare grupă de canoane în care este prezentat contextul istoric, doctrinar şi canonic al apariţiei lor;
Bibliografia actuală, cea suplimentară şi bibliografia pentru interpretarea particulară a canoanelor;
Concordanţa canoanelor.
Lucrarea poate fi cumpărată de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).
De asemenea, lucrarea poate fi vizualizată pe site-ul www.colportaj.ro şi poate fi comandată la adresele: magazin@colportaj.ro, magazin@editurapatriarhiei.ro sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1045, Ultimul acces: 2026-11-09 14:49:16