Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2018

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.05s...

Ştiri şi Evenimente

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2018

[2018-02-22]

de Iulian Dumitraşcu

În Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis o scrisoare pastorală clerului şi credincioşilor:
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi Preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Prima Duminică a Postului Sfintelor Paşti este dedicată biruinţei credinţei ortodoxe asupra ereziilor. Sfinţii Părinţi care s-au reunit în Sinoadele Ecumenice din secolele IV-VIII au statornicit dreapta învăţătură despre dumnezeirea Fiului şi a Sfântului Duh, precum şi despre adevărata cinstire ce se cuvine sfintelor icoane.
Instituită de către Sinodul de la Constantinopol din 11 martie 843, această sărbătoare a fost închinată biruinţei dreptei credinţe asupra celor care luptau împotriva cinstirii icoanelor, a Sfintei Cruci şi a sfintelor moaşte, fiind totodată şi sărbătoare a biruinţei dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor sau învăţăturilor greşite, în general.
Duminica Ortodoxiei aminteşte despre biruinţa ortodocşilor împotriva ereticilor, culminând cu restabilirea cinstirii sfintelor icoane. Aşadar, hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paşti să fie numită Duminica Ortodoxiei a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol, dar ea a fost pregătită de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787, când Sfinţii Părinţi au proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credinţei ortodoxe.
Mai puţin cunoscut este faptul că această sărbătoare a Duminicii Ortodoxiei s-a suprapus peste vechea comemorare a profeţilor Moise, Aaron şi Samuel, atestată cu un secol înainte, în timpul patriarhului Gherman al Constantinopolului († 740). Postul Mare era odinioară plin de comemorări biblice: în Săptămâna a 2-a era comemorat Dreptul Noe, în Săptămâna a 4-a jertfa lui Isaac şi în Săptămâna a 5-a Patriarhul Isaac însuşi.
Sărbătoarea prorocilor se potrivea cu prima Săptămână a Postului Mare şi cu atmosfera vechi-testamentară a lecturilor citite la sfintele slujbe. Această sărbătoare închinată prorocilor nu a fost suprimată, ea rămânând legată de praznicul Duminicii Ortodoxiei, justificarea aflându-se în faptul că profeţii au anticipat şi au vestit Întruparea Cuvântului pe care o mărturisesc sfintele icoane.
În această privinţă în slujba Vecerniei de la Duminica Ortodoxiei se spune: Strălucit-a harul adevărului: cele ce s-au însemnat de demult umbros, acum s-au săvârşit arătat. Căci iată Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Hristos, ca şi cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l şi credinţa cea dreaptă cinstind[1]. Sfântul Ioan Damaschin († 749) arăta deja, în Tratatele sale despre icoane, analogia ce există între sfintele icoane şi vedeniile prorocilor.
Aceştia n-au privit vedeniile sfinte cu ochii trupeşti, ci cu ochii duhovniceşti ai sufletului, aşa cum şi apostolii au privit slava lui Hristos pe muntele Tabor, iar vedeniile profeţilor erau arătări ale lucrării lui Dumnezeu, nu fiinţa Sa. Aceste vedenii erau „imagini” anticipate a ceea ce avea să fie descoperit pe deplin prin Întruparea Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu.
Din acest motiv, în Legea cea nouă, vedeniile profeţilor din Vechiul Testament au fost înlocuite de sfintele icoane, care au drept fundamentare teologică evenimentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, întrucât Hristos este chipul (icoana) Dumnezeului celui nevăzut (Coloseni 1, 15). Deoarece vedeniile profeţilor erau prefigurări ale Întrupării lui Hristos, Cel ce este „Icoana naturală a Tatălui”[2], prorocii pot fi sărbătoriţi împreună cu cinstirea sfintelor icoane în Duminica I a Postului Mare, spune Macarios Simonopetritul în frumoasa sa lucrare despre Triod[3].
Prin această dublă sărbătorire a prorocilor şi a sfintelor icoane, Duminica Ortodoxiei ne descoperă o lucrare minunată a lui Dumnezeu în istoria mântuirii. Căci, deşi nimeni nu a văzut faţa lui Dumnezeu până la Întruparea Fiului, până la asumarea de către Acesta a firii omeneşti, totuşi profeţii L-au vestit văzând duhovniceşte, cu anticipaţie, peste timp, chipul lui Dumnezeu Întrupat, pe Iisus Hristos.
Cuvântul veşnic sau Fiul lui Dumnezeu aştepta „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) pentru a Se arăta ca Mântuitor al lumii, iar aleşii Săi, profeţii, au primit această descoperire în arvună pentru a menţine în popor credinţa trează privind venirea lui Mesia – Hristos.
Icoana este o fereastră spre Absolut[4], care ne descoperă lumea transfigurată, adică lumea celor care se împărtăşesc de slava harului dumnezeiesc şi totodată ne dezvăluie conţinutul acestei transfigurări, adică sfinţenia. Reprezentarea sfinţilor în icoane confirmă credinţa Bisericii în Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, după cum mărturiseşte Sfântul Evanghelist Ioan când scrie: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan 1, 14).
Iar în prima sa Epistolă sobornicească, acelaşi Sfânt Apostol mărturiseşte: Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieţii – şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă – Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos (1 Ioan 1, 1-3).
De asemenea, Sfântul Ioan Damaschin ne întăreşte în adevărul legitimităţii reprezentării lui Dumnezeu în icoană zicând: Zugrăvesc pe Dumnezeul nevăzut, nu ca nevăzut, ci ca pe unul Care S-a făcut văzut pentru noi prin participare la trup şi sânge. Nu zugrăvesc dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al lui Dumnezeu[5].
Desigur, icoana se fundamentează nu numai pe Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ci şi pe Învierea Lui. Fără Învierea lui Hristos, icoana nu ar fi o reprezentare a vieţii cereşti transfigurate, ci numai un tablou comemorativ. Icoana ne prezintă pe Fiul lui Dumnezeu, Cel care a luat trup omenesc, a trecut cu el prin moarte şi Înviere.
În sfintele icoane, descoperim chipul lui Hristos cu aureolă, adică luminat de slava Învierii, chipul Maicii Domnului şi chipurile sfinţilor, toate luminate de aceeaşi slavă necreată a Împărăţiei cerurilor, exprimată în nimbul de lumină din jurul capului. În sfintele icoane descoperim chipul uman restaurat, înnoit şi sfinţit, luminat de slava Împărăţiei lui Dumnezeu, ca o chemare la dobândirea asemănării cu Dumnezeu, prin strălucirea chipului slavei lui Dumnezeu pe faţa sfinţilor.
În acest sens, citim în Sfânta Scriptură că omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său (cf. Facerea 1, 27). Spre deosebire de Fiul lui Dumnezeu, Care este deofiinţă cu Tatăl, Adam putea să dobândească asemănarea cu Dumnezeu prin har, în permanentă ascultare de Dumnezeu şi împlinire a voii Lui.
Însă dorind să ajungă ca Dumnezeu, dar fără Dumnezeu, Adam a pierdut chipul de lumină, căzând în neascultare şi îndepărtare de Dumnezeu, Izvorul vieţii, decăzând astfel până la moarte, spirituală şi trupească (cf. Romani 6, 23). De aceea, pe chipul lui Adam cel neascultător de Dumnezeu nu mai strălucea lumina dumnezeiască dăruită lui de Dumnezeu când l-a creat.
Privind la chipul lui Hristos din icoană, adică la Noul Adam, care S-a smerit şi S-a făcut ascultător de Dumnezeu până la moarte (cf. Filipeni 2, 8), fiecare om simte chemarea să înnoiască propriul său chip, adică să reflecte prin viaţă şi fapte bune iubirea şi lumina lui Hristos. Privind la chipul lui Hristos şi la chipurile sfinţilor din icoane, descoperim posibilitatea de a primi şi noi harul sfinţitor al lui Hristos şi a-l face lucrător, prin rugăciune şi iubire milostivă, prin comuniunea cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi trăită în Biserică.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
O astfel de înţelegere a sfintelor icoane ne ajută să privim cu speranţă şi bucurie taina vieţii noastre şi a aproapelui. Sfintele icoane ne încredinţează de valoarea persoanei umane, a persoanei noastre, dar şi a semenului. Hristos şi sfinţii ne privesc din icoane şi ne îndeamnă să avem o privire curată, sinceră şi binevoitoare.
Această privire curată se cuvine să o îndreptăm şi spre semenul nostru care poartă pe chipul său pecetea chipului lui Dumnezeu, fiecare om fiind o persoană unică şi irepetabilă, plină de mister, o fiinţă cu vocaţie de a trăi veşnic în iubirea lui Dumnezeu cel veşnic.
Acest chip al lui Dumnezeu în om poate fi întunecat din pricina păcatelor, a patimilor egoiste, a lipsei de iubire smerită şi milostivă. Dar acest chip îşi poate redobândi strălucirea prin rugăciune şi pocăinţă, prin participarea la viaţa liturgică a Bisericii, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, prin cultivarea dragostei frăţeşti împreună cu toţi care Îl mărturisesc pe Hristos ca Mântuitor şi Tămăduitor.
Fiecare creştin poate participa la împlinirea acestei lucrări duhovniceşti de restaurare şi sfinţire a chipului său şi al semenului său, după chipul luminos al lui Hristos şi al sfinţilor Săi.
Fiecare dintre noi poate deveni Samarineanul cel milostiv care îl ajută pe cel căzut în suferinţe să se ridice şi îl conduce pe drumul vindecării spirituale şi trupeşti. Să nu uităm că Părinţii Bisericii văd în Samarineanul milostiv din parabolă (Luca 10, 25-37) pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Care a venit să ne ridice din boală, din păcat şi din moarte.
Aşadar, fiecare dintre noi poate să Îl urmeze pe Hristos şi să devină aproapele celui aflat în suferinţă. Iar această lucrare se împlineşte de la vorba cea bună şi întăritoare în credinţă şi nădejde, continuând cu ajutorarea semenului şi oferind darul material necesar pentru lucrarea filantropică sau social-caritabilă a Bisericii.
Lucrarea liturgică a Bisericii la care participăm se cuvine continuată prin programe de asistenţă socială şi filantropică, prin construirea de lăcaşuri de cult şi de aşezăminte ale Bisericii, precum: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi şi altele asemenea.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
După cum cunoaşteţi, Biserica Ortodoxă Română a iniţiat şi a amplificat în ultimii ani multe astfel de proiecte. Există deja multe aşezăminte de asistenţă socială înfiinţate şi susţinute de Biserică, prin mari sume de bani alocate, precum şi cu semnificative cheltuieli de întreţinere. Pentru a continua aceste programe şi pentru iniţierea altora, a devenit o tradiţie ca, în Duminica Ortodoxiei, să se realizeze în toate bisericile din Patriarhia Română o colectă pentru susţinerea Fondului Central Misionar al Bisericii noastre.
De aceea, vă îndemnăm să oferiţi după posibilităţi ajutorul necesar lucrării Bisericii în societate. Hristos Însuşi ne îndeamnă Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 36). Milostivirea faţă de cei aflaţi în nevoi ne aseamănă cu Dumnezeu Însuşi şi ne ajută să dăm un răspuns bun în faţa lui Dumnezeu (cf. Matei 25).
Iar Sfântul Apostol Pavel numără între roadele Duhului Sfânt şi facerea de bine, prin care se manifestă credinţa (Galateni 5, 22-23). Prin această enumerare, Sfântul Pavel doreşte să ne încredinţeze că prezenţa Duhului Sfânt în viaţa noastră are semne vizibile pentru cei din jurul nostru.
Virtuţile pe care semenii noştri le pot vedea în mod direct sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa. Facerea de bine faţă de cei care suferă şi au nevoie de ajutorul nostru nu este, prin urmare, doar un act obişnuit de solidaritate umană. Ea este semnul prezenţei Duhului în viaţa noastră, este dovada că suntem creştini care facem vizibilă lucrarea Duhului în lume.
Prin facerea de bine oferim altora nu numai un ajutor material, ci însăşi mărturia lucrării Duhului, care face roditoare în lume, în viaţa oamenilor, iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu.
Cu nădejdea că îndemnul nostru părintesc va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună în folosul aproapelui, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate şi să vă ajute în urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti. Totodată, Anul Centenarului Marii Uniri (1918-2018) este prilejul binevenit să dăm mărturie în lume de unitatea noastră de credinţă şi de neam, adică poate fi prilejul întăririi comuniunii frăţeşti a tuturor românilor în împlinirea acestei lucrări filantropice faţă de cei săraci şi suferinzi, trişti şi înstrăinaţi.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
† D A N I E L,
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei
şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
† Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului
† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Ignatie, Episcopul Huşilor
† Lucian, Episcopul Caransebeşului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion, Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei şi Locţiitor de Episcop al Daciei Felix
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande
† Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei
† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal
† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului
† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al ArhiepiscopieiOrtodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
† Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului
[1] Slava de la slujba Vecerniei Mari la Duminica Ortodoxiei.
[2] Sfântul Ioan Damaschin, Contra celor ce defaimă sfintele icoane, III, 18. Cf. Macarios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 325.
[3] Ibidem, pp. 325-326.
[4] Michel Quenot, Icoana. Fereastră spre absolut, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993.
[5] Sfântul Ioan Damaschin, Cultul Sfintelor icoane – Cele trei tratate contra iconoclaştilor, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 41.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 965, Ultimul acces: 2026-11-08 09:35:08

Timp total: 0.08s...

[]:1