© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Exerciţiile spirituale ale Papei: Însetaţi fără să ştim[2018-02-20]Exerciţii spirituale„Terapia dorinţei”, capacitatea omului de a striga la Domnul „Vino!” pentru a umple setea, poate ajunge dacă devenim conştienţi de o problemă ulterioară: de fapt, se poate întâmpla „să fim complet însetaţi şi să nu ne dăm seama de aceasta”. Este aspectul tratat de predicatorul portughez în a treia meditaţie rostită în după-amiaza zilei de luni 19 februarie. O meditaţie care a fost, esenţial, o chemare puternică de a sta cu picioarele pe pământ, de a nu ne tolăni în atâtea pseudo-certitudini intelectuale, să ne dăm seama „de existenţa reală şi nu de ficţiunea de noi înşine la care ne adaptăm de prea multe ori”. Trebuie să fim conştienţi, a explicat pr. Tolentino de Mondonça, că „a intra în contact cu propria sete nu este o operaţiune uşoară, dar dacă nu facem aceasta viaţa spirituală pierde aderenţa la realitatea noastră”. Devenim ca un teren aşa de uscat încât ne facem impermeabili pentru că „ploii îi este greu să pătrundă până în straturile interne”. Deci primul lucru este să nu ne fie „frică să recunoaştem setea noastră şi uscăciunea noastră”, înţelegând în ce grad de ariditatea interioară suntem. Înainte de toate trebuie să nu „intelectualizăm prea mult credinţa”. De fapt, se întâmplă că suntem „preocupaţi mai mult de credibilitatea raţională a experienţei de credinţă decât de credibilitatea sa existenţială, antropologică şi afectivă”: se întâmplă, până la urmă, ca „să ne ocupăm mai mult de raţiune decât de sentiment”. Dar cum „să verificăm starea setei noastre”? Literatura poate ajuta pentru că, a explicat predicatorul, ea are caracteristici absolut funcţionale pentru acest obiectiv: de fapt, ea propune o „metaforă integrală a vieţii” şi mai ales ştie să atingă existenţa concretă. Deci poate să fie un suport valabil pentru viaţa spirituală care „nu este prefabricată”, ci este „implicată în singularitatea radicală a fiecărui subiect”. Astfel, chiar dintr-un text autobiografic al scriitoarei braziliene Clarice Lispector, în care ea explică modul în care „şi-a dat seama că este însetată”, pr. Tolentino de Mondonça s-a inspirat pentru a-i invita pe toţi la o ascultare „profundă a propriei vieţi”. De fapt, se poate întâmpla ca, „scufundaţi în rutina noastră zilnică, să avem cea mai mare dificultate chiar şi de a admite că suntem însetaţi”. În schimb, cu răbdare, trebuie „interpretată dorinţa care este în noi” şi să nu o confundăm cu „nevoile”, cu „necesităţile care se satisfac cu posesia unui obiect”. Dorinţa „este o rană deschisă mereu”, o aspiraţie care ne transcende, este „dorinţă de infinit”. Dorinţa nu este sete de posesie, ci aspiraţie de „a fi iubit, privit, îngrijit, dorit şi recunoscut”. Apoi predicatorul s-a întrebat: în societăţi ca acelea în care trăim, „organizate în jurul consumului”, cei botezaţi sunt „o comunitate de doritori? Creştinii au vise?” Trebuie învinse „ispitele autosuficienţei şi autoreferenţialităţii”, şi „îmbrăţişate propriile vulnerabilităţi” ajungând până la deschiderea la dorinţă. „Poate că noi creştinii”, a concluzionat el, „şi îndeosebi noi păstorii, trebuie să valorizăm spiritualitatea setei, mai mult decât structurile. Poate că avem nevoie să regăsim dorinţa, itineranţa şi deschiderea sa mai mult decât codificările în care totul este deja prevăzut, stabilit, garantat”. Fără a uita că „credinciosul este un cerşetor de milostivire. Dacă ne simţim în această condiţie, să nu ne îngrijorăm: acesta este locul nostru”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1019, Ultimul acces: 2026-11-10 00:45:57
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
