Sâmbătă românească la Bekescsaba şi Bătania - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sâmbătă românească la Bekescsaba şi Bătania

[2018-02-19]
în ziua de sâmbătă, 17 februarie 2018, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la două evenimente ale comunităţii istorice româneşti din Ungaria, ”Ziua Românească la Bekescsaba” şi „Balul românesc cu merinde” de la Bătania (Battonya).

Autoguvernarea Românească din Bekescsaba (reşedinţa judeţului Bekes), condusă de prof. Tiberiu Juhasz a organizat, la „Csaba Parc” din localitate, o „zi românească”. Programul festiv a conţinut dansuri şi cântece populare interpretate de către Ansamblul „Doina Bihorului”, condusă de instructorul Gheorghe Gros (etnic român din Chitighaz). Acest ansamblu este format din tineri care provin în special din tineri care locuiesc în localităţi în care trăiesc comunităţi româneşti din judeţul Bihorul Unguresc (Hajdu-Bihar): Pocei, Bedeu, Săcal.
La această manifestare au participat Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Ungaria (AŢRU), Eva Bocsor Karancsi, preşedintele Autoguvernării Româneşti din jud. Bekes, Delia Kovacs, redactor şef la publicaţia „Cronica”, Gheorghe Marc, preşedintele „Clubului Pensionarilor Români din Gyula, pr. Tiberiu Marc, parohul catedralei „Sf. Nicolae” din Gyula, prof. Ioan Budai, fost director al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula şi al AŢRU ş.a. La manifestare au participat şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi oameni de afaceri din Beiuş, oraş înfrăţit cu Bekescsaba. Evenimentul a cuprins şi o masă comună oferită de către organizatori.
Tradiţionalul „Bal românesc cu merinde” a avut loc, în seara zilei de 17 februarie 2018, în oraşul Bătania din Ungaria, localitate situată la circa 30 de kilometri de Arad şi 80 de Timişoara. Balul este denumit „cu merinde”, pentru că sutele de participanţi vin la petrecere aducându-şi de acasă coşurile cu mâncare şi băutură, ca în vechime.
Organizat de Autoguvernarea Minoritară Română, balul românesc a avut ca locaţie, Casa de Cultură „József Attila” din oraş. Balul românesc din Bătania, adună la un loc, în fiecare an, români din Ungaria, dar şi din România, în special de la Arad, pentru a petrece, pentru a ascultă muzică populară românească, pentru a dansa pe ritmurile dansurilor populare. Cuvinte de salut au adresat Gheorghe Mihuţ, preşedintele Autoguvernării Minoritare Române din Bătania şi Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei. A urmat apoi programul artistic susţinut de elevii şi profesorii Şcolii generale „Lucian Magdu” din localitate, copii interpretând cântece şi dansuri populare româneşti, dar şi internaţionale. Echipa de dansuri populare a Liceului ”Nicolae Bălcescu”, au prezentat dansuri tradiţionale ale românilor din Ungaria, sub îndrumarea instructorului I. Nedro.
La acest eveniment tradiţional al comunităţii româneşti din Bătania au participat Florin Trandafir Vasiloni, consul general al României la Gyula, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU), Marjai János, primarul oraşului Batania şi alţii. O formaţie muzicală venită din localitatea Vărşand (jud. Arad), a asigurat fondul muzical al manifestării.


Sursa: Vasiloni Trandafir Florin


Contor Accesări: 976, Ultimul acces: 2026-11-10 09:03:17