Mănăstirea Oaşa | Tabără internaţională dedicată tinerilor români din diaspora. Ediţia a II-a - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mănăstirea Oaşa | Tabără internaţională dedicată tinerilor români din diaspora. Ediţia a II-a

[2018-02-13]
de Iulian Dumitraşcu

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia şi Mănăstirea Oaşa organizează în anul 2018, în perioada 19-29 iulie, o tabără internatională la care sunt aşteptaţi tineri români care trăiesc în diaspora, cu vârsta cuprinsă între 16-30 ani. Tabăra se află la a doua ediţie.
Participarea la taberele organizate la Mănăstirea Oaşa este gratuită. Mănăstirea le oferă tinerilor cazarea şi masa, iar participanţii îşi asigură transportul.
Important de menţionat este că participarea presupune integrarea în viaţa mănăstirii. Programul unei zile de tabără presupune participarea în mod obligatoriu la Sfânta Liturghie care începe la ora 06:00, la activităţile gospodăreşti ale mănăstirii (ascultări), repetiţii la muzică (în cadrul taberelor tinerii dau răspunsurile la Sfânta Liturghie), participarea la conferinţe, dezbateri pe teme de actualitate cu diferiţi invitaţi.
Tabara este deja la a doua ediţie, cea de anul trecut bucurându-se de un real succes.
‘La mănăstirea Oaşa îţi dai seama cât de mult te iubeşte Dumnezeu şi începi să preţuieşti fiecare clipă, fiecare întâlnire şi întâmplare ca pe un dar al lui Dumnezeu pentru tine. Am înţeles că fiecare întâmplare din viaţa noastră care poate la început ne întristează, este de fapt o invitaţie a lui Dumnezu spre creştere, este „mâna lui Dumnezeu” întinsă către noi ca să ne înalţe. Experienţa taberei m-a ajutat să văd viaţa altfel – împreună cu Hristos’ (Oana Pirnuta, Parohia Sfânta Înviere, Viena, Austria, Tabăra Internaţională Oaşa, iulie 2017).
La această ediţie sunt alocate 150 de locuri pentru tinerii care trăiesc în afara graniţelor ţării. Organizatorii s-au gândit la tinerii stabiliţi următoarele ţări: Franţa, Italia, Spania-Portugalia, Germania, Anglia, Austria, SUA, Canada, Australia, Basarabia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Belgia, etc.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 12233, Ultimul acces: 2026-11-09 15:58:43