Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului | Arhim. Arsenie Voaideş a trecut la cele veşnice[2018-02-17]de Gheorghe AnghelArhimandritul Arsenie Voaideş, stareţul Mănăstirii „Schimbarea la Faţă”, Sfântul Sava-Berzunţi a trecut la cele veşnice. Slujba de înmormântare a Părintelui Arsenie va fi oficiată marţi, 20 februarie. Vineri, la ora 14:00, trupul neînsufleţit al părintelui Arsenie a fost depus în incinta bisericii aşezământului monahal de la Berzunţi. În mesajul de condoleanţe, IPS Ioachim a spus despre „Tăicuţa Arsenie” că „a plecat într-o tăcere neobişnuită” lăsând multă tristeţe în sufletele celor care l-au cunoscut, preţuit şi iubit. La acest moment de profundă întristare, transmitem gând de compasiune cinului monahal, ucenicilor săi şi pelerinilor Mănăstirilor „Schimbarea la Faţă”, Sfântul Sava-Berzunţi şi „Buna Vestire”, Pogleţ, rugând pe Hristos Domnul să primească sufletul Părintelui Arsenie întru Împărăţia Sa cea veşnică. Dumnezeu să-l ierte şi veşnică să-i fie pomenirea, a spus IPS Părinte Ioachim. Părintele Arsenie Voaideş s-a născut în satul Huisurez, comuna Dămuc, judeţul Neamţ, la 24 ianuarie 1951, din părinţii Neculai si Anghelina, de credinţă ortodoxă şi a primit la botez numele Augustin. În anul 1977 a intrat ca frate la Schitul Tarcău din judeţul Neamţ, iar în anul 1978 este închinoviat la Mănăstirea Cetăţuia, Iaşi. În anul 1979 este tuns în monahism primind numele Arsenie. A fost vieţuitor al acestei mănăstiri până în anul 1986, când a fost transferat la Mănăstirea Putna. În 1987 a fost trimis, de ascultare, ca paznic la schitul Savu, sat Buda, comuna Berzunţi, judeţul Bacău, iar la 8 noiembrie 1988, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost hirotonit diacon de către ierarhul de pioasă amintire, Eftimie, pentru ca în următoarea duminică să fie hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Sf. Sava. Odată cu formarea teologică, părintele Arsenie s-a preocupat şi de formarea obştii monahale, dar şi de refacerea bisericii mănăstirii grav afectată de trecerea timpului. Între 1992-2002 lăcaşul monahal a fost consolidat, extins şi înfrumuseţat, astfel încât la Praznicul Schimbării la Faţă din anul 2002, a fost sfinţit ansamblul eclesial al mănăstirii. Ca un „meşter Manole” al zilelor noastre, a avut dorinţa de a ridica „altă monastire pentru pomenire”. Şi nu s-a oprit la una. Este ctitor al Schitului „Sfântul Ilie Tesviteanul”, alături de Protos. Isaia Adragăi, chiar pe locul în care la început de secol 19 ieromonahul Varnava a ridicat loc de închinăciune. Situată la o distanţă de 100 de km, Mănăstirea Pogleţ este tot o ctitorie a părintelui Arsenie Voaideş. Monument istoric biserica mănăstirii este de o frumuseţe aparte. Şi aici prin grija părintelui a fost întemeiată o obşte de maici cu o aleasă viaţă duhovnicească. Chiliile şi gospodăria anexă s-au realizat tot în perioada anilor 1996-2007. În anul 2013, la 25 august a avut loc sfintirea Bisericii cu Hramul „Izvorul Tămăduirii” din satul Băcioi, comuna Corbasca ridicată prin osteneala Preacuviosului Pr. Stareţ Arsenie Voaideş, cu sprijinul vrednicului de pomenire ctitor IPS Adrian, Arhiepiscop emerit al românilor din Europa Occidentală şi Meridională, ajutat de soborul maicuţelor de la Mănăstirea Pogleţ. Arhimandritul Arsenie a trecut la cele veşnice în data de 16 februarie 2018. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3857, Ultimul acces: 2026-11-09 16:59:50
|
Timp total: 0.04s...
[]:1