Sfântul Ioan Gură de Aur despre Sfântul Meletie: Fericit este că a lăsat în voi o dragoste ca aceasta - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfântul Ioan Gură de Aur despre Sfântul Meletie: Fericit este că a lăsat în voi o dragoste ca aceasta

[2018-02-12]
de Sorin Ioniţe

În predica rostită la cinci ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ierarh Meletie – Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit despre dragostea nemăsurată pe care o aveau credincioşii din Antiohia faţă de păstorul lor: „Fericit este că a lăsat în voi o dragoste ca aceasta. Dar fericiţi sunteţi şi voi că, primind acest bun al dragostei, l-aţi păstrat neprihănit până acum pentru cel ce vi l-a încredinţat. Bună şi minunată este rădăcina, dar şi fructele vrednice de această rădăcină”.
Sfântul Meletie era atât de iubit încât antiohienii de la început, de când a venit în oraş, au început să dea copiilor numele lui socotind că prin acest gest aduc în casă pe sfânt.
„Dar nu numai faţă de numele lui aţi simţit o astfel de mare dragoste, ci şi faţă de chipul trupului lui. Mulţi au săpat icoana lui în montura inelelor, pe peceţi, pe sticle, pe pereţii caselor, pretutindeni, pentru ca nu numai să audă numele acela ci ca să şi vadă pretutindeni chipul trupului lui şi să aibă o îndoită mângâiere a plecării lui”.
Sfântul Meletie a fost cel care l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur şi unul dintre îndrumătorii lui în cele spirituale.
În acelaşi cuvânt, Sfântul Ioan istorisea contextul alungării Arhiepiscopului Meletie şi modul în care s-a comportat cu cei care l-au exilat.
„Când guvernatorul trecea prin piaţă în trăsura lui, cu Sfântul alături, s-au pornit din toate părţile roi de pietre în capul guvernatorului (…) Ce a făcut atunci fericitul acela? Când a văzut că se aruncă cu pietre, a acoperit cu hainele lui capul guvernatorului”.
„A ruşinat totodată şi pe duşmanii lui, prin covârşirea bunătăţii sale, şi a învăţat şi pe ucenicii săi cât de îngăduitori trebuie să fie cu cei ce le fac rău”, a spus Sfântul Ioan.
Despre chipul Sfântului Meletie, Sf. Ioan Hrisostom mărturisea: „Era cea mai mare bucurie să vezi sfântul lui chip! Nu numai când învăţa, nici numai când grăia, ci chiar numai când se arăta era în stare să insufle celor ce-l vedeau toată învăţătura virtuţii”.
„Când s-a întors din surghiun, tot oraşul s-a pornit pe cale; cei ce mergeau alături de el îi atingeau picioarele, îi sărutau mâinile, îi ascultau glasul; cei ce erau împiedicaţi de mulţime şi-l vedeau numai de departe, primeau îndestulătoare binecuvântare din privirile lui şi plecau plini de încredere”, istorisea Sf. Ioan Gură de Aur.
Sfântul Ierarh Meletie a fost contemporan cu Sfinţii Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gura de Aur. El l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare, iar în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Teologul în scaunul patriarhal din Constantinopol.
Pentru că a fost nevoit să vorbească prin semne despre Sfânta Treime, atunci când un arhidiacon eretic i-a acoperit gura, Sfântul Ierarh Meletie este socotit ocrotitorul persoanelor cu deficienţe de auz. Mai mult, astăzi, în limbajul mimico-gestual, Sfânta Treime este închipuită prin aceleaşi gesturi săvârşite de sfânt în urmă cu peste un mileniu şi jumătate.
Sursa: Cuvânt de laudă la cel întru Sfinţi Părintele nostru Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, şi despre râvna celor care s-au adunat la această prăznuire în Sfântul Ioan Gură de Aur: Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Editura IBMBOR, 2006.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1108, Ultimul acces: 2026-11-08 09:12:51