Funeraliile pr. Iulian Farţade la Cleja[2018-02-11]Funeralii la Cleja09.02.2018, Iaşi (Catholica) - Pr. Iulian Farţade, în vârstă de 38 de ani, a fost condus pe ultimul drum vineri, 9 februarie 2017. Înmormântarea a avut loc în satul natal, Cleja, şi a fost prezidată PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, cu participarea PS Aurel Percă, Episcop auxiliar, în prezenţa unui mare număr de preoţi şi credincioşi. La ora 10.30, clopotele bisericii parohiale Sf. Marcu anunţau începerea Liturghiei de înmormântare a pr. Iulian Farţade. Credincioşii în număr mare intonau cântecul „Preot în veac eşti tu!”, citim în materialul de pe Ercis.ro. Din Evanghelie s-a citit despre moartea şi învierea lui Isus, după Sf. Marcu. În predica sa, PS Aurel Percă a spus că strigătul lui Isus: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?” nu a fost un strigăt disperat, ci un gest de încredere. Cu referinţă la S. Paul şi la gândul teologic că el completează în trupul său ceea ce lipseşte suferinţelor lui Isus Cristos, PS Aurel Percă a afirmat că „boala face parte din cartea noastră de identitate. Ea face parte din structura noastră de oameni. Iar preotul nu trebuie să se ruşineze de boala sa”. Pr. Iulian a plecat din această lume cu convingerea că nu moartea este ultima realitate, ci învierea. Cum trebuie să înţelegem această viaţă? O metaforă a ei, a mai spus PS Aurel Percă, este procesiunea la care participă mulţi oameni cu lumânări în mâini. Acestea sunt de multe ori slabe, palide. Ele sunt stinse atunci când credincioşii intră în biserică, deoarece aici se găseşte o lumină mai mare. Când viaţa noastră se termină, atunci se deschid pentru noi orizonturi noi, orizonturi veşnice, iar lumânările noastre nu mai trebuie să lumineze, deoarece ne învăluie altă lumină. PS Petru Gherghel a avut un cuvânt de încurajare pentru familia îndoliată, amintind de cuvintele lui Isus care ne-a iubit pe toţi până la capăt. Suferinţa pr. Iulian rămâne un exemplu de dăruire şi urmare a lui Isus în Sacramentul Preoţiei. El a ţinut să precizeze aprecierea de care se bucura părintele răposat din partea Arhiepiscopului de Torino şi a credincioşilor parohiilor în care a slujit. La finalul Sfintei Liturghii a avut un cuvânt de rămas bun sora pr. Iulian, Celina Farţade: „Dragul nostru copil şi frate, pr. Iulian, ai fost piesa principală a puzzle-ului familiei noastre aici pe pământ, iar noi vrem să credem că singurul motiv pentru care te-ai grăbit să pleci este că ai vrut să fii primul dintre noi care îl începe pe cel din casa Tatălui veşnic… Exemplul tău de încredere în Domnul va fi puterea noastră. Mi-a rămas întipărit în minte unul dintre multele mesaje de părere de rău şi încurajare primite în Italia de la persoane care te-au cunoscut şi pe care tu le-ai încurajat în felul tău de a fi că într-o zi totul va fi bine: ‘Plângeţi, dar nu vă întrebaţi niciodată de ce. Dumnezeu are planurile Lui şi tocmai de aceea l-a ales pe el. Aveţi şi avem un înger păzitor'”. Pr. Cătălin Burcă a rostit în numele colegilor preoţi câteva gânduri de rămas bun: „Pr. Iulian, acum aproape 13 ani ai spus ‘da’ chemării Domnului de a fi un alt Cristos, mai târziu ai spus ‘da’ şi crucii pe care ai purtat-o cu atâta demnitate. Ai spus ‘da’ şi acum când te-ai prezentat în Templul veşnic al lui Dumnezeu tocmai în ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului… Vrem astăzi să ne amintim împreună de cuvintele Mântuitorului: ‘Dacă bobul de grâu căzut în pământ moare, aduce rod bogat!’ Aceasta este credinţa noastră, cea care astăzi ne face să sperăm că, deşi nu înţelegem multe, trecerea ta la Domnul, prin preoţia ta, va aduce roade de credinţă în sufletele noastre, iar tu de acolo de sus vei veghea asupra celor dragi ai tăi şi asupra preoţiei noastre.” „Le mulţumim preoţilor din Torino care în ultimii ani au fost aproape de părintele şi au avut grijă de el: pr. Gelu Miclăuş şi mai ales pr. Iulian Herciu şi mamei acestui din urmă: Domnul să vă răsplătească aşa cum ştie El mai bine pentru tot ce aţi făcut pentru el. Îi mulţumim Domnului pentru colegul nostru preot cu care am împărtăşit toţi aceşti ani de preoţie… Îţi mulţumim, pr. Iulian, pentru exemplul de trăire a preoţiei şi pentru tăria şi discreţia în suferinţă. Rămâi pentru noi toţi un frumos exemplu şi o ofrandă dăruită lui Dumnezeu cu atâta generozitate şi frumuseţe preoţească. Te încredinţăm în mâinile Domnului, căruia, în timpul vieţii tale de preot, i-ai împrumutat mâinile, inima şi toată viaţa ta. Dumnezeu să te răsplătească şi să te primească în celebrarea Liturghiei veşnice în paradis.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 2482, Ultimul acces: 2026-11-08 11:48:52
|
Timp total: 0.04s...
[]:1