Mons. Xuereb despre actul de renunţare al Papei Benedict al XVI-lea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mons. Xuereb despre actul de renunţare al Papei Benedict al XVI-lea

[2018-02-11]
Retragerea Papei Benedict al XVI-lea
În urmă cu 5 ani, la 11 februarie, Papa Benedict al XVI-lea anunţa decizia de a renunţa la slujirea petrină. Un gest extraordinar de iubire faţă de Biserică, gest care cu trecerea timpului este tot mai înţeles în măreţia sa de credincioşi şi nu numai. Despre această aniversare şi despre semnificaţia sa, Alessandro Gisotti l-a intervievat pentru Vatican News pe secretarul general al Secretariatului pentru Economie, Mons. Alfred Xuereb, care – timp de 5 ani şi jumătate – din 2007 până la sfârşitul pontificatului a fost alături Papa Benedict al XVI-lea ca secretar secundar. Interviul a fost tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru ITRC.ro.

– Sunt foarte multe amintirile pe care le am despre Papa Benedict şi nu vreau să le uit pentru a păstra vie amintirea acestor ani, a acestei perioade pe care am trăit-o cu el… Care sunt momentele cele mai puternice? Desigur, cele legate de renunţarea sa. Iată, îmi amintesc foarte bine ziua de 5 februarie 2013 când Papa Benedict m-a invitat să mă aşez în biroul său şi mi-a anunţat marea decizie a renunţării sale. Mie, parcă-parcă, îmi venea spontan să îl întreb: „Dar de ce nu vă gândiţi un pic?” Însă după aceea m-am abţinut pentru că eram convins că s-a rugat îndelung. Mai mult, chiar în acel moment mi-a venit în minte un amănunt. Era o perioadă destul de lungă, când el, în sacristie, înainte de a începe Liturghia în capela privată, rămânea îndelung în rugăciune; şi în pofida bătăilor orologiului care marca ora începutului Liturghiei, el ignora asta şi rămânea recules în faţa Răstignitului care este în sacristie. Eram convins, atunci, că se ruga pentru ceva foarte important. Acea zi de 5 februarie, când eu ascultam de la Papa Benedict marea sa decizie, m-am gândit: „Aşadar, foarte probabil, se ruga tocmai pentru aceasta!”
Apoi, desigur, un alt moment puternic a fost anunţul public în timpul consistoriului din 11 februarie. Eu plângeam tot timpul şi chiar în timpul prânzului el a înţeles că eram foarte emoţionat şi i-am spus: „Sfinte Părinte, dar Dvs eraţi liniştit, eraţi senin?” Şi el a spus un hotărât „da”, pentru că travaliul său îl făcuse deja. Era senin tocmai pentru că era sigur că a analizat bine acest lucru şi că era în pace, în voinţa lui Dumnezeu.
– Iată, după aceea pentru Dvs este momentul trecerii în slujire de la Papa Benedict al XVI-lea la Papa Francisc…
– Un moment foarte puternic pentru mine a fost momentul în care mi-am luat rămas bun, pentru că el mi-a repetat: „Dvs veţi merge cu noul Papă”. Deci, când a fost ales după aceea Papa Francisc, i-a scris o scrisoare reafirmând disponibilitatea sa de a mă lăsa liber atunci când el ar avea nevoie de mine. Şi când a venit ziua de a părăsi Castel Gandolfo pentru a merge cu Papa Francisc – de la secretariatul de stat mi-au spus: „Grăbeşte-te, fă bagajele, pentru că Papa Francisc deschide singur corespondenţa” – am intrat în biroul Papei Benedict pentru a anunţa aceasta şi i-am cerut, plângând, binecuvântarea sa. Foarte senin s-a ridicat în picioare, eu în genunchi, şi mi-a dat binecuvântarea cu care m-a lăsat să plec.
– L-aţi văzut în ultima vreme pe Papa emerit? Ce impresie v-a făcut?
– Am fost invitat de el în ziua mea de naştere (14 octombrie n.r.) pentru a celebra Liturghia şi după aceea pentru a sta la micul dejun. L-am găsit cu o minte foarte vie, întreba despre atâtea lucruri… Apoi, privirile pe care le îndrepta spre mine în timpul micului dejun mă făceau să mă gândesc: „Dar cât de bucuros sunt să te revăd!” Îşi amintea foarte bine şi amănunte care se referă la familia mea, la mama mea, ba chiar la pisicile mamei mele! Desigur, fizic este foarte fragil. Are deja aproape 91 de ani şi totuşi mama mea care are „numai” 82, nu este în condiţia fizică în care este el!
– Credeţi că în aceşti 5 ani oamenii au înţeles mai bine gestul surprinzător al Papei Benedict al XVI-lea?
– Unele persoane, da. Chiar dacă eu cred că alţii trebuie să înţeleagă un pic mai bine acest gest… A fost un gest grandios. A înţeles în special în timpul zborului în Mexic că nu mai era în măsură să facă lungi călătorii. Şi puţin mai târziu venea Ziua Mondială a Tineretului în Brazilia, deci îşi dădea seama că nu mai era în măsură să călătorească, să facă toate aceste eforturi… A făcut un act eroic, după părerea mea, pentru că se gândea mai degrabă la Biserică, la iubirea faţă de Biserică, ce era mult mai mare decât iubirea faţă de el însuşi, faţă de egoul său. Nu a dat importanţă la ceea ce persoane sau medii puteau să spună despre el, că eventual nu avea curajul să meargă înainte… A rămas mereu senin, odată ce a înţeles că Dumnezeu i-a cerut să facă acest act de conducere, iubind mai mult Biserica decât pe sine însuşi.
– Timp de un an aţi fost şi secretar particular al Papei Francisc. Cum aţi descrie, şi datorită faptului de a-l fi văzut de aproape, raportul dintre Joseph Ratzinger şi Jorge Mario Bergoglio?
– Papa Francisc a dat imediat definiţia corectă: „Avem privilegiul de a-l avea pe «bunicul» în casă. Deci, avem o amintire istorică vie din care ne putem inspira. Şi sunt sigur că Papa Francisc face aceasta. Apoi, desigur, vorbesc şi gesturile. Încă înainte ca Papa Francisc să iasă în faţa lumii, la loja de la Bazilica San Pietro, a încercat să îi telefoneze Papei Benedict pentru a-l saluta. Noi eram în sala televizorului, unde telefonul este mereu silenţios, deci nu am auzit acest lucru şi aceasta explică motivul întârzierii Papei Francisc de a ieşi la lojă. După aceea, ne-au telefonat din nou în timpul cinei şi ne-au întrebat: „Dar voi unde eraţi?” „Eram în faţa televizorului!…” „Papa Francisc vă va telefona după cină.” Am luat cu mine telefonul portabil, a venit acest telefon şi i-am dat telefonul Papei Benedict şi l-am auzit spunând: „Sanctitate, încă de acum promit ascultarea mea totală şi rugăciunea mea”. Sunt momente pe care nu le pot uita.
– Care este după părerea Dvs darul cel mai mare pe care Papa emerit Benedict al XVI-lea îl oferă în aceşti ani de slujire şi de rugăciune pentru Biserică, cum a spus el, „rămânând în ţarcul din San Pietro”?
– A voit să facă această alegere de a trăi o viaţă retrasă tocmai pentru a se putea pregăti pentru întâlnirea finală cu Domnul, dar în timp ce face aceasta, o trăieşte cu profundă spiritualitate, oferind rugăciuni şi oferind şi fragilitatea condiţiei sale de sănătate în favoarea Bisericii, pentru Papa şi pentru Biserică.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1085, Ultimul acces: 2026-11-08 11:49:04