IPS Ciprian: Ca să ajungem la căinţă trebuie să conştientizăm valoarea morală a faptelor noastre, raportându-ne la ceea ce ne învaţă Hristos în Sfânta Evanghelie[2018-01-22]de Iulian DumitraşcuCredincioşii Parohiei vrâncene Petreşti au participat duminică la Sfânta Liturghie săvârşită de IPS Ciprian în biserica Naşterea Maicii Domnului din localitate. Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei le-a explicat că pentru a ajunge la căinţă ‘trebuie să conştientizăm valoarea morală a faptelor noastre, raportându-ne la ceea ce ne învaţă Hristos în Sfânta Evanghelie’. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei. În predica rostită, ierarhul a definit căinţa drept ‘regretul, părerea de rău, pentru faptele nesăbuite şi lipsite de moralitate pe care le-am făcut’. Abordând în continuare tema pocăinţei, Părintele Arhiepiscop a adresat celor prezenţi îndemnul de a se pocăi în fiecare zi. ‘Ca să ajungem la căinţă trebuie să conştientizăm valoarea morală a faptelor noastre, raportându-ne la ceea ce ne învaţă Hristos în Sfânta Evanghelie. Pocăinţa cuprinde căinţa, la care se mai adaugă hotărârea de a ne îndrepta, de a deveni mai buni. Aceasta nu este un act care se săvârşeşte doar o singură dată. În fiecare zi este nevoie să ne pocăim, să ne îndreptăm’, a spus Înaltpreasfinţia Sa. Biserica Naşterea Maicii Domnului din satul Petreşti a fost ridicată în anul 1927. Cutremurul din 1940 a dărâmat sfântul lăcaş, care a fost rezidit în anul 1954, prin strădania preotului Nicolae Stancu. În timpul păstoririi părintelui Ioan Cobzaru, lăcaşul de rugăciune a trecut prin importante lucrări de renovare şi au fost construite o nouă clopotniţă, o casă de prăznuire şi o capelă mortuară. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1594, Ultimul acces: 2026-11-10 01:26:33
|
Timp total: 0.05s...
[]:1